Sobrietatea credintei

Necesitatea unei „reevanghelizari” eu zic ca este absolut necesara. Separarea traditiilor religioase de practicile oculte sau de superstitii. Pana la urma ajungem la calitatea unui preot care termina facultatea si care refuz sa cred ca este nepregatit sau slab pregatit, de a trasmite scriptura mai departe enoriasilor.

Aici tanarul preot se va izbi de nivelul educatiei oamenilor din parohie. Unii preoti vor fi socati, altii isi vor revenii repede, dar vor fi foarte influentati in programul de rugaciune, in slujbele oficiate de ei in fata enoriasilor si va incerca sa se faca placut pentru a putea beneficia de audienta pe care orice invatacel iesit pe poarta Institutului Teologic, o rauneste. Intotdeauna m-am gandit ca daca un preot s-ar concentra asupra scurtarii duratei slujbelor si concentrarea informatiei transmise, ascultarea enoriasilor si comunicarea directa cu ei intr-un cuantum de timp mult mai mare decat in prezent, atunci cu siguranta- hai sa le numim asa- „performantele” acestui preot vor creste, audienta de asemenea. Este totusi in cazul preotilor, audienta un indicator de „calitate a muncii depuse”? Din pacate da. Traim vremuri in care pentru asa numita „ audienta” se aduc „racle” sau „moaste”, inventandu-se tot felul de perioade in care se dezvolta principii de marketind modern. Enoriasul, din pacate are nevoie de certitudini.Traim intr-o perioada „ a nevoii de certitudini”. Noi vrem sa stim exact daca un lucru se rezolva sau nu si pentru asta suntem dispusi sa „platim pretul”, cuiva. Cui? Aceluia, calificat sa o faca, adica: preotului, medicului, profesorului, etc. Si dupa ce o facem, asteptam sa se intample minunea sau dimpotriva zicem ca asa trebuie sa se intample si ca D-zeu stie si cu asta basta. Oricum noi nu putem face nimic pentru a influenta ceva din ceea ce ni se intampla. Asa gandesc marea majoritate a oamenilor. Putem oare sa le reprosam ceva? Nu. Este exact bumeragul numit „gestionarea, administrarea, transmiterea, educatiei”. Cand vom invata oare ca si la biserica este ca la scoala , si preotul este asemenea unui profesor care trebuie sa starneasca interesul pentru credinta, sa te faca pe tine sa incepi sa realizezi si sa intelegi prin studiu individual , prin meditatie, prin rugaciune ceea ce este intr-adevar credinta si asa sa incepi asa numita schimbare in bine, „acceptarea lui D-zeu”. Am numit-o la inceput „sobrietate”. Eu cred in „sobrietatea credintei”, dar lipsa educatiei „practicantilor” duce la transformarea si integrarea ei in marele concept de „globalizare” , adica la impunerea unor non-valori pe criterii pur economice.