Dialogând cu Dumnezeu! Proza scurta.

 

Dialogând cu Dumnezeu

Când voi învăța eu destul despre relații ca să fiu în stare să le armonizez?
Există vreo modalitate de a fi fericit într-o relație?
Oare este nevoie ca relațiile să te solicite în permanență?

Nu trebuie să înveți nimic despre relații. Trebuie doar să demonstrezi ceea ce știi deja.

Există o modalitate de a fi fericit într-o relație, iar aceasta este să folosești relațiile pentru scopul pentru care au fost destinate și nu pentru scopurile pe care li le-ai atribuit tu.

Relațiile te solicită în mod constant, te cheamă în mod constant să creezi, să exprimi și să trăiești experiența unor aspecte din ce în ce mai grandioase despre tine însuți, a unor viziuni din ce în ce mai mărețe despre tine însuți, a unor versiuni din ce în ce mai magnifice despre tine însuți.

Nicăieri în altă parte decât într-o relație nu poți face acest lucru mai imediat, mai cu impact și mai curat. De fapt, fără o relație, nu poți să o faci deloc.

Numai printr-o relație cu alți oameni, locuri și evenimente poți să exiști în univers ca o cantitate notabilă, ca un ceva identificabil.

Amintește-ți că tu nu exiști în absența altcuiva sau a altceva. Tu ești ceea ce ești în relație cu un alt lucru care nu este. Așa stau lucrurile în lumea relativului, în opoziție cu lumea absolutului, unde locuiesc Eu.

Odată ce ai înțeles clar acest lucru, odată ce l-ai aprofundat, binecuvântezi în mod intuitiv absolut fiecare experiență, orice întâlnire umană și, în special, relațiile umane personale, pentru că le vezi ca fiind constructive în cel mai înalt sens.

Dar vezi că ele pot fi folosite, trebuie să fie folosite, sunt folosite,  chiar dacă vrei sau nu, pentru a-L construi pe Cine Ești Tu cu Adevărat.

Această construcție poate fi o creație magnifică a propriului tău spirit conștient sau o configurație strict întâmplătoare. Tu poți să alegi să devii persoana care a rezultat pur și simplu din ceea ce s-a întâmplat sau poți să alegi să fii și să faci ceva legat de ceea ce s-a întâmplat.

Doar în prima situație creația Sinelui devine conștientă. Doar în a doua experiența devine realizată. Binecuvântează deci fiecare relație și consider-o pe fiecare ca fiind specială, ca fiind un dar sacru.

Este foarte romantic să spui că tu erai „un nimic” până când a apărut acea persoană specială în viața ta, dar aceasta nu este adevărat.

Ba chiar mai rău — îi atribui acelei persoane cea mai înaltă ocazie a vieții tale: de a crea și a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a celuilalt.

Scopul unei relații nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârșească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtășești desăvârșirea ta.

Lasă fiecare persoană din interiorul relației să-și facă griji nu în legătură cu celălalt, ci numai în legătură cu propriul Sine. Aceasta pare o învățătură ciudată, deoarece vi s-a spus că, într-o relație de cea mai înaltă calitate, trebuie să-ți faci griji numai pentru celălalt.

Adevăr vă spun: o relație eșuează din cauza concentrării voastre asupra celuilalt, a obsesiei voastre pentru celălalt.

Cum este celălalt?
Ce face celălalt?
Ce are celălalt?
Ce spune celălalt?
Ce vrea?
Ce cere?
Ce gândește?
Ce speră?
Ce plănuiește?

Maestrul înțelege că nu contează ce face sau spune celălalt. Singurul lucru care contează este ce ești tu față de toate aceste lucruri.

În asta constă paradoxul relațiilor umane:
tu nu ai nevoie de o anumită persoană pentru a experimenta pe deplin Cine Ești Tu cu Adevărat, dar fără o altă persoană nu ești nimic.

Într-o relație, cel mai important lucru nu este ceea ce face celălalt, ci ceea ce alegi tu să fii în raport cu ceea ce face celălalt. Tu nu reacționezi la ceea ce face celălalt pentru că el te obligă să reacționezi, ci pentru că tu alegi să reacționezi. Alegerea ta definește cine ești.

Adevărata întrebare într-o relație nu este:
„Ce face celălalt?”

ci:
„Cine sunt eu în raport cu ceea ce face celălalt?”

Aceasta este întrebarea fundamentală a oricărei relații.

Majoritatea oamenilor nu o pun. Majoritatea oamenilor pun o altă întrebare:
„Ce pot face ca să schimb comportamentul celuilalt?” Dar aceasta nu este întrebarea care duce la creștere. Creșterea vine din răspunsul la prima întrebare.

Da, ceea ce cred, spun sau fac ceilalți te poate răni uneori. Nu este nimic greșit în asta. Nu este greșit să te simți rănit. Nu este greșit să simți durere. Nu este greșit să simți furie. Acestea sunt reacții umane.

Dar ceea ce faci după ce ai simțit aceste lucruri este ceea ce definește cine ești. Nu poți evita să simți. Dar poți alege cum să răspunzi la ceea ce simți.

Dacă cineva îți face rău, cel mai mic lucru pe care îl poți face este să oprești acel rău. Acest lucru este bun atât pentru tine, cât și pentru cel care îți face rău.
Pentru că, neoprit, răul continuă și, continuând, răul crește. A permite cuiva să continue să facă rău nu este o dovadă de iubire. Este o lipsă de iubire,  atât față de tine, cât și față de celălalt.

Spune adevărul tău. Spune-l clar. Spune-l complet. Spune-l fără să-l ascunzi. Trăiește-ți adevărul. Dar fii dispus să-l schimbi atunci când apar informații noi.

Un om întreg la minte și cu atât mai puțin Dumnezeu,  nu îți va cere niciodată să pretinzi că durerea nu există atunci când te doare.

Nu ți se cere să ignori durerea. Ți se cere să înțelegi sensul ei.

Relația este un instrument. Un instrument prin care îți creezi Sinele. Viața îți va oferi mereu ocazii să creezi cine ești. Nu este un proces de descoperire. Este un proces de creație. Tu nu descoperi cine ești. Tu alegi cine ești.

Și acum, să terminăm povestea asta cu o anecdotă.

— Hai să terminăm povestea asta cu o anecdotă, vrei?
— Bună idee! Știi vreuna?
— Eu, nu. Tu știi. Spune-o pe cea cu fetița care desenează un tablou.
— Aha. Bine.

Într-o zi, o mămică a intrat în bucătărie și și-a găsit fetița la masă, cu o mulțime de creioane colorate în jurul ei, foarte concentrată asupra unui tablou pe care îl desena.

— Ce desenezi tu acolo? a întrebat mămica.

— E chipul lui Dumnezeu, mămico! a răspuns fetița cea frumoasă, iar ochii îi străluceau.

— Scumpa mea, e foarte drăguț, dar vezi tu, nimeni nu știe cu adevărat cum arată Dumnezeu.

— Așa este, a ciripit fetița, dar dacă m-ai lăsa să-l termin…

E o anecdotă deosebită. Și știi care este partea ei cea mai frumoasă?

Faptul că fetița nu s-a îndoit niciodată că știa exact cum să Mă deseneze.

— Da.
— Acum o să-ți spun Eu o poveste cu care am putea termina.

A fost odată un om care, dintr-o dată, s-a trezit că își petrecea ore întregi în fiecare săptămână scriind o carte. Zi de zi, el se repezea la hârtie și creion, uneori chiar și în mijlocul nopții, ca să prindă fiecare gând inspirat. La un moment dat, l-a întrebat cineva ce face.

— Păi, a răspuns el, scriu o conversație foarte lungă pe care o am cu Dumnezeu.

— E foarte drăguț ce faci, a răspuns prietenul său binevoitor, dar vezi tu, nimeni nu știe cu adevărat ce ar spune Dumnezeu.

— Așa este, a zâmbit omul, dar dacă m-ai lăsa să termin…

 Claudiu Oteleanu

Un copil, o mamă și un an de voluntariat la Brașov!

 

Un copil, o mamă și un an de voluntariat la Brașov

Când solidaritatea nu este un slogan, ci o faptă

    Există proiecte care se scriu pe hârtie și proiecte care se scriu în viață.

Acesta este din a doua categorie.

    Federația Județeană a Organizațiilor Nonguvernamentale de Tineret Brașov – FJT – pregătește un stagiu de voluntariat de un an pentru o tânără mamă venită din Kenya, care va participa la activități educaționale, sociale și civice, alături de comunitatea noastră. 

    Nu vine singură. Vine împreună cu fetița ei.

    Pentru unii, poate părea un gest administrativ. Pentru noi, este o lecție de umanitate.

    Acest program nu înseamnă doar voluntariat. Înseamnă integrare, încredere și responsabilitate. Înseamnă să arătăm că o comunitate nu se definește prin granițe, ci prin capacitatea de a primi și de a construi împreună.

    Pe parcursul acestui an, voluntara va participa la proiecte dedicate tinerilor, la activități educaționale și la inițiative civice, contribuind cu experiența și energia sa. 

    Iar copilul ei va crește într-un mediu sigur, într-o comunitate care înțelege că solidaritatea începe cu gesturi simple.

    Nu este un experiment. Este o alegere.

    O alegere de a demonstra că organizațiile de tineret nu sunt doar structuri administrative, ci spații vii, în care oamenii se ajută, se respectă și învață unii de la alții.

    Într-o lume în care se vorbește mult despre crize și conflicte, noi alegem să vorbim despre cooperare. Într-o lume în care se ridică ziduri, noi alegem să construim punți.

    Acesta este sensul voluntariatului.

    Acesta este sensul comunității.

    Acesta este sensul responsabilității civice.

    FJT Brașov nu face promisiuni mari. Face lucruri concrete.

Iar uneori, un singur an de voluntariat poate schimba mai mult decât o mie de discursuri.

România intervine decisiv în criza globală: Bricul „Mircea” trimis să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, apoi pleacă liniștit spre New York. Pamflet!

 

România intervine decisiv în criza globală: Bricul „Mircea” trimis să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, apoi pleacă liniștit spre New York

Pamflet!

de Claudiu Oteleanu

Într-un gest de responsabilitate strategică fără precedent, România a decis să intervină ferm în actuala criză internațională, trimițând în zona Golfului Persic cea mai redutabilă platformă navală din dotare: Bricul „Mircea”.

Potrivit unor surse bine informate, dar discret optimiste, misiunea este clară și precisă:
deblocarea Strâmtorii Ormuz, asigurarea fluxului global de petrol și restabilirea echilibrului energetic mondial.

După îndeplinirea acestei sarcini de importanță planetară, nava urmează să își continue programul stabilit anterior și să participe la festivitățile din portul New York dedicate aniversării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii.

 

Operațiune navală de nivel strategic

Surse din mediul diplomatic au confirmat că decizia a fost luată după o analiză atentă a situației internaționale și după consultări intense cu aliații occidentali. În final, concluzia a fost unanimă:

„Dacă nu reușește Mircea, nu reușește nimeni.”

Planul este simplu și efficient, nava va intra în zonă sub pavilion românesc, va desfășura cele 23 de vele, va inspira respect și va restabili ordinea maritimă printr-un amestec de tradiție navală, calm balcanic și experiență acumulată în decenii de instrucție. După această intervenție decisivă, fluxul petrolier global va reveni la normal, iar piețele internaționale vor respira ușurate.

 

Diplomație navală românească

În mediile strategice se discută deja despre un nou concept doctrinar: „diplomația cu vele.”

Specialiștii apreciază că România a reușit să combine într-un mod inovator simbolismul naval cu eficiența geopolitică, demonstrând că uneori o navă istorică poate produce mai multă stabilitate decât o flotă modernă.

În același timp, participarea bricului „Mircea” la festivitățile din New York este văzută ca o dovadă a maturității strategice a României: mai întâi rezolvăm criza mondială,
apoi mergem la aniversare.

 

In loc de …concluzie !

Într-o lume în care marile puteri se ceartă, negociază și amenință, România a ales calea echilibrului.

Nu trimitem portavioane. Nu mobilizăm armate.

Trimitem „Mircea…Bricul Mircea!”.

Și dacă Strâmtoarea Ormuz se va debloca, iar navele petroliere vor circula din nou liniștite, lumea va înțelege, în sfârșit, un adevăr simplu: uneori istoria nu are nevoie de forță,
are nevoie de un velier și de… un pic de umor românesc.

 

 

 

Bibliografie:

Comunicat AMBASADA SUA la Bucuresti, 16 aprilie 2026

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

 

16 aprilie 2026

 

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de la fondare, portul New York va găzdui o adunare de veliere de amploare, cea mai mare flotilă de veliere din întreaga lume organizată vreodată. Nava-școală a României, velierul „Mircea”, a plecat din portul Constanța pentru a se alătura flotei internaționale din portul New York, cu scopul de a marca evenimentul întâmpinând Statuia Libertății.

 

Pe 16 aprilie, atașatul naval al Ambasadei SUA în România, comandorul Justin Dargan, a participat la ceremonia de la Constanța care a marcat plecarea navei “Mircea” în marșul său internațional de instrucție. Programată să aibă loc în perioada 16 aprilie – 16 septembrie, călătoria va include escale în cinci porturi americane: Miami, Norfolk, Baltimore, New York și Boston.

 

„Pe măsură ce America se pregătește să celebreze cea de-a 250-a sa aniversare, așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm nava “Mircea” și echipajul său în Statele Unite pentru această sărbătoare istorică”, a declarat ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. „Participarea României la inițiativa Freedom 250 subliniază puterea durabilă a parteneriatului nostru și a patrimoniului nostru maritim comun, în timp ce națiunile aliate se reunesc pentru a onora angajamentul nostru față de libertate și democrație.”

 

Velierul „Mircea” urmează să sosească la New York de Ziua Independenței, unde va rămâne andocat timp de patru zile înainte de a-și continua drumul spre ultima oprire, portul Boston. Anterior sosirii în New York, nava va atinge continentul american în portul Miami, pe 13 iunie, și va staționa, timp de peste o săptămână, între porturile Miami, Norfolk, și Baltimore.  Nava va părăsi coasta americană pe 16 iulie 2026. 

 

O navă cu trei catarge, cu o lungime de aproximativ 82 de metri, “Mircea” are ca port de origine Constanța, de la Marea Neagră. Nava are 23 de vele, având o suprafață totală de 1.750 de metri pătrați și un echipaj format din 80–89 de membri și 120–140 de cadeți. Construită în 1938 la Hamburg, Germania, pentru Marina Română, “Mircea” este o navă similară cu Eagle (Statele Unite), Gorch Fock (Germania) și Sagres (Portugalia). Nava “Mircea” participă regulat la evenimente internaționale dedicate velierelor, inclusiv la precedentele festivități OpSail din New York.

 

Mai multe informații despre festivitatea Sail4th 250 sunt disponibile accesând https://sail4th.org/.

 

 

Despartamantul Central ASTRA Brasov, prezentat, in Ziarul Romanilor din Serbia

Am citit cu emoție aceste rânduri despre renașterea ASTREI la Brașov, aparute in saptamanalul  Libertatea  - Ziarul Romanilor din Serbia.

 Nu pentru că ar fi vorba despre o funcție sau despre o structură organizatorică, ci pentru că este vorba despre un spirit care se întoarce acolo unde i-a fost locul dintotdeauna.

ASTRA nu este o instituție în sens birocratic. Este o stare de conștiință. Este ideea că identitatea unui popor nu se apără prin discursuri zgomotoase, ci prin cultură, prin educație și prin solidaritate.

Într-o lume grăbită, în care memoria se pierde ușor și valorile sunt adesea relativizate, reconstituirea Despartamantului Central ASTRA Brașov este, înainte de toate, un act de responsabilitate. Nu față de trecut, ci față de viitor.

Nu reinventăm istoria. Nu căutăm nostalgii. Încercăm doar să ținem aprinsă o flacără pe care alții au aprins-o înaintea noastră și pe care suntem datori să o ducem mai departe.

Iar dacă există o lecție din acest moment, ea este simplă: un popor care își cunoaște rădăcinile nu se teme de viitor.

Mulțumesc tuturor celor care au crezut în acest demers și celor care vor crede de acum înainte.

ASTRA nu aparține unei generații. Aparține tuturor celor care aleg să nu uite cine sunt.

Claudiu Oteleanu

Despre alegerile din Ungaria și lecția prudenței politice

 

Despre alegerile din Ungaria și lecția prudenței politice

Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”, ia act de rezultatul alegerilor din Ungaria, în urma cărora liderul politic Péter Magyar a câștigat competiția electorală, punând capăt unei perioade îndelungate de guvernare a fostului premier Viktor Orbán.

În mod firesc, un asemenea moment este privit ca o schimbare de direcție, dar istoria politică ne învață că nu orice schimbare de lider înseamnă automat o schimbare de sistem.

Trebuie spus limpede că noul lider nu este un necunoscut venit din afara mecanismului de putere. El a făcut parte din structurile politice și administrative care au susținut ani de zile guvernarea precedentă și a cunoscut sistemul din interior. Această realitate nu este o acuzație, ci un fapt care obligă la prudență și la luciditate.

Declarațiile sale recente, inclusiv afirmația că fostul premier ar fi „trădat” comunitățile maghiare din afara granițelor prin anumite alianțe politice, arată că lupta politică din Ungaria a devenit una dură, personalizată și încărcată de simboluri identitare. În același timp, ele ne obligă să privim cu realism scena politică regională.

Politica nu este un teatru al inocenței.
Este un teren al intereselor, al strategiilor și, uneori, al resetărilor calculate.

De aceea, din perspectiva noastră civică și culturală, considerăm că rezultatul acestor alegeri trebuie privit cu echilibru, cu respect pentru votul cetățenilor, dar și cu atenția necesară față de ceea ce urmează.

Adevărata schimbare nu se măsoară în declarații și nici în entuziasmul de moment. Se măsoară în decizii concrete:

• dacă instituțiile devin mai transparente;
• dacă justiția devine mai independentă;
• dacă libertatea de exprimare este respectată;
• dacă relațiile cu vecinii sunt construite pe respect, nu pe tensiune.

Pentru România și pentru comunitățile din această regiune, lecția acestor alegeri este una simplă: liderii vin și pleacă, dar responsabilitatea rămâne.

În politică, uneori asistăm la revoluții. Alteori asistăm la rotații de cadre.  Timpul este singurul arbitru care face diferența.

Societatea noastră, dedicată spiritului critic și valorilor democratice, crede că maturitatea civică înseamnă nu doar să votezi, ci și să urmărești cu atenție ce se întâmplă după vot.

Pentru că democrația nu se termină în ziua alegerilor. 

Atunci, de fapt, începe!

Claudiu Oteleanu

Cheile. Proza scurta.

 

Cheile

Într-o seară de ianuarie, mesajul a venit scurt, fără introduceri, ca o veste de pe front:

— Apropo, astăzi mi-au dat cheile de la spațiu.

El a citit și a zâmbit. Nu pentru că ar fi fost o mare victorie în ochii lumii, ci pentru că știa câtă trudă, câtă nervozitate și câte telefoane se ascund în spatele unei uși care, în sfârșit, se deschide. A răspuns imediat:

— Bravo! ...bun ungurașul!

Ea a replicat relaxată :

— Ce pot spune?!... Își face treaba omul.

Așa era viața lor. Fără discursuri. Fără poezie inutilă. Cu lucruri concrete, chei, contracte, spații, oameni care își fac sau nu își fac treaba. După câteva zile, el a scris din nou, în stilul lui direct:

— Salutare! Ce face lesbiana mea preferată?

Nu era nici insultă, nici glumă forțată. Era o remarcă, spusă cu naturalețe. Ea e bisexuală și nu făcuse niciodată un secret din asta. Iar el nu făcuse niciodată o problemă din faptul că oamenii își trăiesc viața cum cred de cuviință. Ea a răspuns simplu:

— Joc table. Tu?

El a oftat:

— Am ațipit puțin. De vineri am un abces dentar. Am obosit de atâta durere.

Durerea era reală. Nu filozofică. Nu metaforică. Durere de nerv, de măsea, de om care nu mai are chef de nimic. Ea a devenit serioasă imediat:

— Trebuie neapărat să îl rezolvi, altfel te vor lăsa nervii de la durere.

Nu era tandrețe siropoasă. Era grijă practică. Grija aceea care nu te mângâie pe cap, dar te ține în picioare.

Apoi, într-o altă seară, mesajul a venit ca un ordin de zi, pe unitate:

— S-a modificat controlul judiciar! Poț participa la orice eveniment și mă pot deplasa liberă, pe tot teritoriul țării.

El a citit încet.  Pentru o secundă, a simțit cum se mai slăbește o verigă din lanț.

— Te rupe, unguru'! Te îndoaie. Bravo!

Nu era limbaj academic. Era limbaj de om care a pendulat  prin viață destul cât să știe că libertatea nu vine cu fanfară, ci cu un rahat de  hârtie,  semnată și ștampilată. După aceea, conversația a alunecat din nou în glume, în ironii, în tachinări.

— Până trec evenimentele, te bântui, a scris ea.

— Sexi!... a răspuns el.

— Te fac sergentul meu  major,  dacă vrei, a continuat ea, făra legatură cu nimic.

El a râs scurt:

— Măi perversă mică, care ești!

Ea a replicat imediat:

— Eu?!... Nu recunosc nimic!

    

Atunci a realizat ceva simplu, fără prea multă  filozofie, viața nu e dreaptă, nu e romantică, nu e curată. Dar e suportabilă când ai lângă tine oameni care nu te judecă, nu te menajează și mai ales, nu te abandonează.

Cheile primite în ianuarie nu erau doar chei. Erau dovada că, din când în când, lucrurile se mai leagă. Iar mesajele alea scurte, trimise între două dureri de măsea și două griji de tribunal, nu erau literatură. Erau, viață!

Viață din aceea pe care nu o scrii ca să impresionezi, ci ca să nu o uiți.

 Claudiu Oțeleanu

Mesaj de unitate pentru Sărbătoarea Paștelui. Hristos a înviat! Să trăim frumos. Împreună.

 

Mesaj de unitate pentru Sărbătoarea Paștelui

În urmă cu mai bine de șase decenii, radioastronomul Francisc Drake a lansat în spațiul public o ecuație care încerca să răspundă la o întrebare fundamentală: suntem singuri în Univers?

Răspunsul nu era unul definitiv, dar era profund: Universul este prea mare pentru a fi gol, iar viața este prea valoroasă pentru a fi întâmplătoare.

Scripturile vechi spun, într-o limbă de mii de ani:
„Dacă am exista numai noi, ar fi fost o risipă de spațiu.”

Poate că această idee nu vorbește doar despre alte civilizații, ci despre ceva mult mai apropiat, despre faptul că nu suntem creați să trăim singuri, ci împreună. Inamicul omului nu este religia, nu este știința și nici diferența dintre oameni. Adevărații inamici sunt, furia, ostilitatea, intoleranța, separarea și frica născută din prejudecată.

De aceea, Paștele nu este doar o sărbătoare religioasă. Este o lecție despre unitate, despre iertare și despre renaștere.

În fiecare generație, oamenii încearcă să-L reinventeze pe Dumnezeu în propria lor imagine.

Dar, dincolo de doctrine și interpretări, rămâne o realitate simplă:
Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o formulă, dar poate fi trăit într-o stare de pace.

Știința ne spune că Universul este alcătuit din particule care coexistă în multiple stări. Credința ne spune că oamenii pot coexista în multiple credințe. Iar viața ne învață că unitatea nu înseamnă uniformitate, ci armonie. Este ca în povestea veche a oamenilor orbi care au încercat să descrie un elefant. Fiecare a atins o altă parte și a spus un adevăr diferit. Toți aveau dreptate,  dar niciunul nu avea întregul.

La fel este și cu lumea noastră. Fiecare vede doar o parte din adevăr. Unitatea apare atunci când punem aceste părți laolaltă. Din toate lecțiile vieții, două rămân esențiale.

Prima: viața este sacră. Fiecare celulă luptă să supraviețuiască, fiecare neuron caută sens.

A doua: în spatele acestei lupte există o forță mai mare, iar cel mai potrivit cuvânt pentru a o descrie este credința.

Credința nu doar în Dumnezeu, nu doar în știință, nu doar în iubire, ci credința în oameni.

Fără speranță și fără credință, mintea alunecă spre disperare. Cu credință, însă, omul își depășește limitele și își găsește drumul. De aceea, în această sărbătoare a luminii, suntem chemați la o alegere simplă, dar profundă:

să transformăm cuvântul „ceartă” în „Ce Artă!”

Arta de a ierta. Arta de a asculta. Arta de a trăi împreună. Arta de a construi punți, nu ziduri.

Paștele ne amintește că viața renaște atunci când oamenii se regăsesc unii pe alții. Nu în conflict, ci în comuniune. Nu în separare, ci în solidaritate. Pentru că adevărata forță a unei comunități nu stă în puterea fiecăruia, ci în unitatea tuturor.

Hristos a înviat!
Să trăim frumos.
Împreună.