Debut, parcurs și direcție
Debutul
meu în literatură nu a fost rezultatul unei strategii culturale și nici
expresia unui context favorabil. A fost, mai degrabă, consecința unei nevoi de
clarificare într-o epocă marcată de zgomot, fragmentare și confuzie ideologică.
Scrisul a apărut ca o formă de disciplină interioară, nu ca proiect de afirmare
publică.
Am intrat
în literatură fără dorința de a flata gusturi și fără preocuparea de a construi
consens. Temele mele au fost, încă de la început, incomode, iar limbajul a
refuzat deliberat concilierea. Nu dintr-un spirit polemic gratuit, ci din
convingerea că literatura care evită tensiunea ajunge decorativă.
Debutul a
fost, în acest sens, mai degrabă o asumare decât o reușită spectaculoasă.
În timp,
scrisul s-a organizat în jurul unor axe tematice constante. Managementul Haosului a fost
expresia unei intuiții fundamentale: lumea contemporană nu mai poate fi citită
prin grile lineare, iar literatura care ignoră această realitate riscă să
devină irelevantă.
Nu a fost un titlu programatic în sens
comercial, ci o poziționare intelectuală. Haosul
nu mai este o anomalie, ci un mediu.
Patriarhatul Occidental a marcat un pas suplimentar: trecerea de la diagnostic la
confruntare directă cu mitologiile culturale ale prezentului. Cartea nu a
căutat să confirme clișee ideologice, ci să le interogheze. A fost, probabil,
volumul cel mai puțin „comod”, dar și cel care a generat cele mai articulate
reacții, semn că există încă un public dispus să accepte disconfortul ideii.
Apocalipsa după Donald Trump nu este, în esență, o carte despre un personaj politic, ci
despre o epocă aflată în impas. Trump funcționează aici ca simptom, nu ca
explicație. Interesul meu nu a fost spectacolul politic, ci mecanismele de
degradare a sensului în Occidentul contemporan: confuzia morală, ruptura dintre
elite și societate, substituirea responsabilității prin discurs.
Unde am ajuns?
Am ajuns
într-un spațiu paradoxal al literaturii române contemporane: un loc de
vizibilitate relativă, dar de circulație reală.
Cărțile
mele nu au beneficiat de turnee de promovare sau de campanii extinse. Fiecare a
avut o singură lansare, într-un singur oraș - Brasov.
Și totuși,
au circulat.
Au fost
citite, discutate, oferite mai departe. Această circulație lentă, dar
constantă, mi-a confirmat existența unui public care caută idei, nu produse
culturale ambalate.
Nu m-am
raportat niciodată exclusiv la librării ca indicator al relevanței. Relația
directă cu cititorul, întâlnirea, dialogul, dezbaterea au devenit canale
esențiale.
Nu din
dispreț față de circuitul clasic, ci din realism: literatura de idei
supraviețuiește prin comunități de sens, nu prin vitrine.
Încotro mă îndrept?
Nu spre
confort și nici spre radicalism facil. Direcția
pe care o urmăresc este aceea a unei literaturi tot mai conectate la spațiul
public, fără a se dizolva în comentariu conjunctural.
Mă interesează
textele care nu explică realitatea, ci o pun sub semnul întrebării.
Cărțile
care refuză atât refugiul în abstracțiune, cât și capturarea de către
actualitatea imediată.
Nu
urmăresc validarea rapidă și nici apartenența la „tabere”.
Mă
interesează coerența internă a ideilor și responsabilitatea autorului față de
ceea ce afirmă.
Literatura, în această perspectivă, nu este un
refugiu estetic, ci un exercițiu de asumare.
Dacă drumul de până acum a fost unul
al clarificării, drumul care urmează este unul al accentuării: poziții mai
ferme, teme mai riscante, o scriitură care nu caută să împace, ci să înțeleagă.
Nu confortul este miza, ci adevărul formulat fără concesii.
Literatura rămâne, pentru mine, un
spațiu al responsabilității intelectuale.
Nu promit armonie.
Promit continuitate și rigoare.
