Cum am ajuns eu Obi-Wan Kenobi. Proza scurta.

 

Când eram tânăr, voiam să fiu Luke Skywalker. Toată lumea vrea să fie Luke. Luke pleacă la drum. Luke descoperă lumea. Luke se bate cu Imperiul. Luke salvează galaxia. Luke – Eroul!

Numai că viața are prostul obicei să nu citească scenariile noastre.

Anii trec. Mai pierzi câteva bătălii. Mai câștigi câteva. Îți moare câte un prieten. Te trădează câte unul. Mai scrii o carte. Mai pierzi un proces. Mai câștigi altul. Mai reconstruiești câte o organizație. Mai înmormântezi câte un vis.

Și într-o zi observi ceva ciudat. Luke a rămas pe afiș. Dar tu nu mai ești Luke.

Te trezești dimineața și descoperi că oamenii încep să te întrebe:

— Tu ce părere ai?

Nu pentru că ai dreptate. Ci pentru că ai fost acolo. Ai văzut. Ai trecut prin lucruri. Ai cicatrici. Iar cicatricile au devenit, fără să-ți dai seama, diplomele tale reale.

Obi-Wan nu mai salvează galaxia. Nu mai are timp. Nu mai are răbdare. Știe că fiecare generație trebuie să-și ducă singură războaiele. Tot ce poate face este să lase câteva indicii. Câteva povești. Câteva avertismente. Câteva întrebări.

 

Și poate că aici este adevărata surpriză. Când eram tineri, îl admiram pe Luke. Când îmbătrânim, începem să-l înțelegem pe Obi-Wan. Pentru că Luke credea că poate schimba lumea. Obi-Wan știe cât costă asta.

 

Așa că într-o seară de vară, după câteva cărți scrise, câteva procese pierdute și câteva procese câștigate, după podcasturi, conferințe, ASTRA, Trump, Eminescu și un Paraclis pe Tâmpa, m-am așezat în fața televizorului și am pus din nou Star Wars.

Și atunci am avut revelația. Nu mai urmăream povestea lui Luke.O urmăream pe a lui Obi-Wan. Iar pentru prima dată în viață, nu mi s-a mai părut un personaj secundar. Mi s-a părut personajul principal.

Și undeva, foarte departe, într-o galaxie nu chiar atât de îndepărtată, am auzit o voce:

„Bosulica, spor la scris!”

PS:  Pe Tatooine era nisip peste tot. Pe Coruscant era birocrație peste tot. În Imperiu era control peste tot. În Rebeliune era haos peste tot. Și după nouă filme, mii de ani de istorie galactică și milioane de morți, concluzia rămâne aceeași:

Oriunde te duci, tot trebuie să plătești facturile.

Asta e partea pe care n-au avut curajul s-o spună Jedi.

 

 Claudiu Oteleanu

Se pare că nu am scris degeaba.

 

    În revista Banchetul, criticul literar Iulian Cătălui publică o amplă cronică dedicată volumului Apocalipsa după Donald Trump.

    Recunosc că este un sentiment aparte să vezi o carte despre Trump, globalizare, geopolitică, pandemie, identitate și declinul Occidentului analizată într-o revistă culturală și literară.

    Poate pentru că, dincolo de politică, toate aceste lucruri vorbesc despre același subiect vechi de când lumea -  omul.

    Îi mulțumesc lui Iulian Cătălui pentru lectura atentă și pentru curajul de a intra într-o dezbatere care rareori lasă pe cineva indiferent.

Restul îl vor decide cititorii. Iar timpul va decide dacă am avut dreptate.

 Apocalipsa după Donald Trump
Claudiu Oteleanu & Ancu Dincă
Editura Pro Universitaria

In curand: LA PÂNDĂ ÎN LANUL CU ȘTIUCI ! - proza scurta de Claudiu Oteleanu

 

Ce caută un iepure într-o grădină cu varză? De ce nu sună telefonul atunci când trebuie? Cum ajunge un om să dialogheze cu Dumnezeu? De ce unele iubiri durează două vieți? Și ce legătură există între un taur rușinat, un profesor care vede viitorul și o civilizație privită din coteț?

În  volumul  de proză scurtă, „La pândă în lanul cu știuci”, am adunat povestiri, parabole, reflecții și întâmplări aflate la granița dintre realitate, ironie și absurd.

O carte despre oameni. Despre iubire. Despre timp. Despre putere. Despre singurătate. Și despre acele întrebări care refuză să dispară, indiferent câte răspunsuri găsim.

De-a lungul timpului am scris despre politică, putere, războaie, credință, iubire, oameni și despre toate lucrurile acelea pe care le înțelegem abia după ce ne lovim de ele.

Unele texte s-au născut într-o sală de judecată. Altele într-o cafenea. Unele într-un studio de radio. Altele la ora șase dimineața, când omul nu mai are chef să se mintă. Așa a apărut acest volum.

Nu este un roman. Nu este nici jurnal. Nu este nici eseu.

Este o colecție de povestiri, parabole și reflecții despre lumea în care trăim și despre oamenii care încearcă să o înțeleagă.

În aceste pagini veți întâlni:

• profesori care își prezic elevii;
• tauri rușinați;
• telefoane care nu sună;
• oameni care discută cu Dumnezeu;
• iubiri care traversează două vieți;
• democrații care se supără când sunt întrebate;
• și o civilizație întreagă privită dintr-un loc neașteptat - cotețul.

Poate că lumea nu se vede mai clar de acolo. Dar, uneori, se vede mai sincer.

Claudiu Oteleanu

 

Nu am fost mulți. Dar am fost suficienți pentru ca Radio UNU să emită încă o dată!

 

RADIO UNU – 33 DE ANI MAI TÂRZIU

    Nu întotdeauna aniversările se măsoară în numărul celor prezenți. Uneori, este suficient să se întâlnească doi oameni care își amintesc.

    În iunie 1993, la Brașov, începea aventura primului post de radio privat din oraș,  Radio UNU.

Au trecut 33 de ani!

    Între timp, s-au schimbat generații, tehnologii, frecvențe, locuri de muncă și chiar destine. Unii au plecat în alte orașe, alții în alte țări, iar unii au rămas doar în amintirile noastre.

    Pentru a marca acest moment, ne-am propus să ne revedem cei care am făcut parte din acea poveste. Viața însă are propriile planuri, iar mulți dintre foștii colegi nu au mai putut ajunge.

    La final am rămas doar doi.

    Eu și Sergiu Voicu.

    Poate că pentru cineva din afară pare puțin. Pentru noi însă a fost suficient.

    Am vorbit despre începuturile radioului brașovean, despre entuziasmul acelor ani, despre emisiuni, despre nopțile petrecute în studio și despre sentimentul că participăm la construirea unei lumi noi, într-o Românie care abia descoperea libertatea presei.

    La masa noastră s-au alăturat și câțiva prieteni mai noi,  tenorul kenyan - Obiero Wycliffe, împreună cu un prieten al său, precum și gazda noastră de la Barul Propaganda - Orsi, care ne-a primit cu aceeași căldură caracteristică locului.

    Nu a fost o petrecere. Nu a fost o reuniune grandioasă. A fost o seară de aducere aminte. O întâlnire între oameni care au înțeles că timpul trece, dar anumite capitole din viață rămân pentru totdeauna deschise.

    La un moment dat, pe masă se afla un microfon decorativ și o foaie pe care scria simplu:

RADIO UNU

1993–2026

Atât!

    Și poate că nici nu era nevoie de mai mult. Pentru că adevărata istorie a unui radio nu se află în arhive sau în statisticile de audiență. Ea trăiește în memoria celor care au fost acolo.

    Iar pentru câteva ore, Radio UNU a emis din nou. De data aceasta, pe frecvența amintirilor.

Claudiu Oteleanu
12 iunie 2026

Eminescu, între memorie, credință și conștiință națională

 

În data de 13 iunie 2026, la Mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou” din Cristian, județul Brașov, s-a desfășurat o amplă manifestare comemorativă dedicată poetului național Mihai Eminescu, organizată de Despărțământul Central ASTRA Brașov, Calea Neamului, Asociația Culturală „Aurel A. Mureșianu” și Neamunit Brașov.

Evenimentul a debutat cu slujba de parastas oficiată pentru odihna sufletului celui pe care Nicolae Iorga îl numea „expresia integrală a sufletului românesc”, după care participanții au luat parte la un simpozion consacrat personalității și operei eminesciene.

Moderatorul manifestării a fost dr. Mihai Tîrnoveanu, inițiatorul acestei comemorări devenite deja o frumoasă tradiție culturală și spirituală. În intervenția sa, acesta a subliniat actualitatea mesajului eminescian și necesitatea redescoperirii lui Eminescu ca reper identitar și moral pentru societatea românească de astăzi.

Au luat apoi cuvântul scriitorul Mircea Brenciu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesorul universitar Ioan Vlad, președintele Despărțământului Central ASTRA Brașov, precum și dr. ing. Claudiu Oteleanu, președintele executiv al Societății Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”.

În cadrul intervențiilor s-a vorbit nu doar despre Eminescu poetul, ci și despre Eminescu gazetarul și gânditorul politic, despre rolul său în definirea conștiinței naționale românești și despre actualitatea ideilor sale privind statul, națiunea și responsabilitatea elitelor față de destinul poporului român.

Un moment aparte l-a constituit evocarea relației speciale pe care Eminescu a avut-o cu Brașovul și cu românii din Șcheii Brașovului, pe care îi considera printre cei mai devotați păstrători ai identității românești.

Manifestarea s-a încheiat într-o atmosferă de profundă emoție prin recitalul oferit de membrii grupului vocal „Vestea Cristianului”, ale căror interpretări au adăugat evenimentului o dimensiune spirituală și artistică deosebită.

Într-o epocă în care memoria culturală este adesea eclipsată de preocupările cotidiene, comemorarea de la Cristian a demonstrat că Eminescu continuă să fie prezent în conștiința românilor nu doar prin opera sa literară, ci și prin forța ideilor sale și prin modelul său de slujire a interesului național.

Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”

Mircea Brenciu – Președinte onorific

Claudiu Oteleanu – Președinte executiv

„Nu noi suntem stăpânii limbii române, ci limba română este stăpâna noastră.” – 

Mihai Eminescu

 

Au trecut 33 de ani de la prima emisie a Radio UNU Brașov!

 

* Orice asemanare cu personajele din pozele de pe afis, este intamplatoare ( ...numai de data asta! - experimentam si noi)

Au trecut 33 de ani de la prima emisie a Radio UNU Brașov.

În 1993 nu existau rețele sociale, podcasturi sau platforme de streaming. Exista însă pasiunea pentru radio și bucuria de a comunica.

Astăzi ne reîntâlnim,  o parte dintre cei care am trăit acea aventură extraordinară. Timpul a trecut, vocile s-au schimbat, drumurile s-au despărțit, dar amintirile au rămas.

Pentru câteva ore ne vom  întoarce,  acolo unde a început totul: în familia Radio UNU.

Mulțumesc tuturor celor care au scris această pagină din istoria presei brașovene.

Radio UNU Brașov – 33 de ani de la prima emisie.

Odată om de radio, întotdeauna om de radio.

 

Brașovul are nevoie de o statuie a lui Mihai Eminescu

 

    Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” – Brașov lansează astăzi o inițiativă publică prin care solicită autorităților locale, instituțiilor de cultură, mediului academic și societății civile realizarea și amplasarea, într-o zonă centrală a municipiului Brașov, a unei statui dedicate lui Mihai Eminescu, poetul național al românilor, dar și unul dintre cei mai lucizi gânditori politici ai națiunii române.

    Demersul nostru nu este unul întâmplător. El pornește chiar de la profunda prețuire pe care Mihai Eminescu a manifestat-o față de Brașov și față de românii din această parte a țării.

    În paginile publicisticii sale, Eminescu aprecia Brașovul drept unul dintre marile centre ale românismului și îi caracteriza pe românii brașoveni, în special pe cei din Șcheii Brașovului, ca fiind printre cei mai statornici și mai conștienți apărători ai identității naționale. Tot lui Eminescu îi este atribuită remarca devenită celebră:

„Arătați-mi un oraș mai patriotic decât Brașovul.”

    Pentru Eminescu, Brașovul nu era doar un oraș al negustorilor și al cetății medievale, ci o adevărată cetate spirituală a românismului. Aici funcționau școli românești de prestigiu, aici se tipăreau cărți și ziare românești, iar limba română se păstra într-o remarcabilă puritate. Nu întâmplător, Eminescu aprecia că la Brașov se vorbește cea mai curată  limbă română. 

    Și totuși, la aproape un secol și jumătate de la moartea sa, Brașovul nu are încă o statuie reprezentativă a lui Mihai Eminescu amplasată într-un spațiu central, demn de importanța sa pentru cultura și identitatea națională.

Această situație trebuie îndreptată.

    Nu este firesc ca orașe mult mai mici din România să aibă monumente dedicate lui Eminescu, în timp ce Brașovul – unul dintre marile centre istorice, culturale și educaționale ale țării – să nu ofere poetului național locul de onoare pe care îl merită.

    Mai ales astăzi, într-o epocă în care identitatea națională este adesea relativizată, iar memoria culturală este împinsă spre periferia vieții publice, Eminescu trebuie readus în centrul cetății, nu doar prin cărțile sale, ci și printr-un simbol vizibil, permanent și demn.

    O statuie a lui Mihai Eminescu în centrul Brașovului ar reprezenta nu doar un gest de recunoștință față de cel mai important scriitor român, ci și o reafirmare a valorilor care au făcut din Brașov un reper al culturii românești: limba română, educația, credința, solidaritatea și patriotismul.

    În perioada următoare, Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” va iniția consultări publice și va invita autoritățile locale, instituțiile culturale, artiștii plastici, istorici, universitari și cetățenii Brașovului să se alăture acestui proiect.

    Credem că Brașovul are datoria morală de a-i oferi lui Mihai Eminescu locul pe care și l-a câștigat în conștiința națională și pe care el însuși l-a rezervat Brașovului în paginile sale, atunci când vorbea cu admirație despre patriotismul și demnitatea românilor din această cetate.

    Mihai Eminescu aparține întregii Românii. 

Dar o parte din sufletul său a aparținut și Brașovului.

Mircea Brenciu

Președinte de Onoare

Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”

Claudiu Oteleanu

Președinte Executiv

Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” – Brașov

Brașov, 11 iunie 2026