A fost odată un vânător și îmblânzitor de ciori, pe nume Costel, care trăia în ținutul Sita Buzăului.
Într-o
bună zi, el se duse la vânătoare, dar nu găsi nimic de vânat. Spre asfințitul
soarelui, făcu cale-ntoarsă spre casă. Era obosit și nemulțumit. Curând ajunse
în fața unui râu mare și foarte adânc, pe care trebuia să-l treacă. În
depărtare, prin ceața întunericului ce se lăsa, zări două rațe sălbatice, care
înotau liniștit, una lângă alta.
Deși se
zice că uciderea acestor păsări poartă ghinion, Costel își scoase arcul și
ținti într-una dintre ele, căci era tare flămând. Săgeata îl străpunse pe
bărbătuș. Femela izbuti să scape și dispăru printre trestiile înalte ce tiveau
malul celălalt al râului. Costel își duse vânatul acasă și îl găti pentru masa
de seară.
În acea
noapte avu un vis ciudat.
Se făcea
că o tânără femeie, nespus de frumoasă, intră în odaia lui și se așeză la capul
patului. Plângea în hohote, iar suspinele ei erau atât de amare, încât Costel
crezu că i se va rupe inima de jale.
Frumoasa
necunoscută îi spuse:
— Ah, de ce, de ce l-ai ucis? Ce ți-a făcut? Cu ce ți-a greșit? Eram atât de
fericiți amândoi… L-ai omorât. Măcar acum pricepi grozăvia crimei și propria
mea moarte? Tu însă nu ești în stare să-ți dai seama de lașitatea și cruzimea
faptei tale. Ucigându-mi iubitul, ai hotărât și soarta mea: nu voi putea
supraviețui morții soțului meu. Asta am venit să-ți spun…
Și ea recită acest poem, cu o voce
disperată, întreruptă de suspine:
Pe-nserat îl rugai să mă-nsoțească,
Acum, după o vreme de trai fericit,
Cât e de tristă soarta celei nevoite
Să doarmă singură la umbra trestiilor!
Apoi strigă din nou:
— Ah! Nu-ți dai seama ce-ai făcut! Dar mâine, când te vei întoarce, vei
înțelege!
Și, după ce se uită lung la Costel,
dispăru.
A doua zi de dimineață, când se
trezi, visul era atât de viu în mintea vânătorului, încât se simți adânc
tulburat. Își aduse aminte vorbele: „Dar mâine, când te vei întoarce, vei
înțelege!” și hotărî să plece pe dată într-acolo, ca să se convingă că visul nu
fusese decât un vis.
Se duse deci… Când ajunse la râu,
văzu femela de rață sălbatică, înotând singuratică. Zărindu-l, ea nu încercă să
fugă. Dimpotrivă, se îndreptă spre el, măsurându-l cu o privire pătrunzătoare.
Apoi, ajungând chiar lângă el, își sfârtecă pieptul dintr-o lovitură de cioc și
muri sub ochii vânătorului înfricoșat.
Costel se rase în cap și deveni
preot.
