Pe 3 mai vorbim despre libertatea presei.
Despre dreptul de a spune ce gândești, de a întreba, de a scrie și de a
nu tăcea. Dar ziua aceasta ar trebui să fie și un moment în care să ne uităm în
urmă și să ne amintim de cei care au făcut această meserie înaintea noastră și
care nu mai sunt astăzi printre noi.
Au fost oameni care au trăit în
redacții, în studiouri, pe teren, în grabă și în tensiunea zilnică a meseriei.
Oameni care au învățat să caute știrea, să verifice informația și să spună
lucrurilor pe nume, chiar și atunci când nu era comod sau ușor.
Ne gândim astăzi la Daniela Popa,
la Elena Cristian, la Lucian Dobrin, la Ioana Gosman, la Marius
Coca, la DJ Remus, la Anton Chivu, la Călin Armașu, la
George Jipa, la Răzvan Semănaru, la Rudi, și la mulți,
mulți alții pe care poate i-am uitat din grabă, dar nu din lipsă de respect.
Fiecare dintre ei a lăsat ceva în
urmă: o emisiune, o fotografie, un reportaj, o voce pe care oamenii o
recunoșteau, un stil, o amintire. Au făcut parte din viața orașului, din viața
radioului, din viața presei locale și naționale. Au fost acolo când se întâmpla
ceva important și au fost acolo când nimeni nu se uita.
Meseria de jurnalist nu este una
ușoară. Nu a fost niciodată. Este o meserie care cere timp, nervi, curaj și
uneori sacrificii pe care nu le vede nimeni. Dar este și o meserie care lasă
urme, pentru că presa nu înseamnă doar informație. Înseamnă memorie.
Momente ca acesta, Ziua Libertății
Presei, ar trebui să ne ajute să ne amintim de ei și să-i pomenim. Să le rostim
numele, să le spunem poveștile și să le ducem mai departe munca. Nu din
obligație, ci din respect.
Pentru că, într-un fel, fiecare
dintre noi care scrie, vorbește sau întreabă astăzi continuă drumul început de
ei.
Nu putem să-i aducem înapoi. Dar
putem să nu-i uităm.
Și poate că acesta este cel mai
important lucru pe care îl putem face de 3 mai, să ne oprim o clipă, să ne
amintim de cei care au fost și să spunem, simplu și sincer:
Vă mulțumim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu