Cu mulți ani în urmă, într-o expoziție din New York, am văzut pentru prima dată chipul acela
misterios — inspirat din celebra lucrare La
Scapigliata a lui Leonardo da Vinci. Nu era un portret obișnuit. Era o
stare. O liniște. O introspecție. Un chip neterminat, dar tocmai de aceea
profund.
Se spune că, prin această lucrare, Leonardo a vrut să arate că frumusețea nu stă în perfecțiune, ci în sugestie,
în ceea ce rămâne nespus, în misterul care nu se închide niciodată într-un
contur final.
Un chip care pare să se nască din lumină și să rămână suspendat între gând și
vis.
Mi-a plăcut enorm acel tablou. Poate prea mult. Și cineva a observat
asta.
În 2008,
Alex
Diaconu mi-a făcut un cadou care nu era doar un obiect, ci un mare
gest de prietenie, a pictat pentru mine propria lui interpretare a acelui chip
care mă impresionase la New York.
Nu doar că l-a pictat, dar a și filmat momentul în
care îl crea.
La începutul clipului stă scris simplu:
„Pentru Claudiu”
Iar la final:
„La mulți ani – 2008”
De atunci, tabloul stă pe peretele biroului meu. A
văzut multe nopți târzii, multe gânduri, multe începuturi și multe îndoieli. Nu
s-a mutat niciodată.
Uneori, când îl privesc, îmi amintesc ce a vrut,
probabil, să spună Leonardo, că omul nu este niciodată terminat. Că suntem
mereu în lucru.
Că frumusețea adevărată nu este cea perfectă, ci cea vie.
Și mai îmi amintesc ceva, că prietenia, nu se declară în cuvinte mari, ci în gesturi
simple, făcute la momentul potrivit.
Mulțumesc, Alex Diaconu.
Pentru tablou. Pentru
atenție. Pentru faptul că ai înțeles cât de mult mi-a plăcut acel chip văzut,
cândva, într-o expoziție din New York.
Unele cadouri se uită. Altele
rămân pe perete… o viață întreagă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu