Aseară, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, s-a
întâmplat ceva rar.
Foarte
rar. Un spectacol care nu doar că a umplut sala, ci a reușit să oprească
timpul.
„IMPERTINENȚE” nu a fost concert.
Nu a fost teatru.
Nu a fost recital de poezie.
Nu a fost dans contemporan.
Și totuși, a
fost toate acestea la un loc.
A
fost una dintre acele experiențe artistice complete în care publicul nu mai
privește scena, ci ajunge să trăiască în interiorul ei.
Iar
asta s-a văzut cel mai clar într-un detaliu aparent banal, nimeni nu pleca. Nimeni nu se ridica. Nimeni
nu fugea după telefoane, conversații sau alte distrageri. Sala întreagă rămânea
acolo, captivă.
Și da… s-a plans!
Mult!
Pentru
că versurile lui Mircea Brenciu, nu au mers spre zona confortabilă a poeziei
decorative, ci au lovit direct în memorie, în iubire, în singurătate și în
fragilitatea umană pe care viața modernă încearcă permanent să o ascundă sub
zgomot și grabă.
Mircea
Brenciu a demonstrat că poezia adevărată nu moare. Doar își caută alte forme de
a răni frumos.
Iar
Radu Pescaru și FotonAI au construit
în jurul acestor versuri o lume întreagă, muzică, atmosferă, proiecții, emoție și
tehnologie puse în slujba sensibilității umane.
Nu a fost o
demonstrație de inteligență artificială.
A fost o demonstrație de inteligență artistică.
Actorii
au fost extraordinari:
Oana Tabacu, Medeea Cecilia Tabacu,
Dorinele Miu, Costel Anghel, Andreea Orbu, Roxana Marin-Popescu, Iulian
Moldoveanu, Ionuț Mihalache și Mălina Maria Mihalache.
Dansatorii : Anastasia Oceanu, Rebeca Iovănuț, Teodora Stroe și
Remus Runcan, au adus acea poezie fără
cuvinte pe care doar corpul omenesc o poate exprima atunci când emoția devine
mișcare.
Respect
special pentru regizorul și scenograful
Costel Anghel, care a transformat scena într-un spațiu viu, tensionat și
profund uman.
Mulțumiri
Centrului Cultural Reduta, FotonAI Studio și Centrului de Creație și Producție Foton, pentru susținerea unui proiect artistic
autentic, curajos și necesar.
Ne-a
onorat prin prezență și Excelența Sa,
Domnul Janusz Szaliński, Consulul Onorific al Poloniei la Brașov.
Și
poate că aici apare una dintre cele mai triste și mai frumoase concluzii ale
serii:
Uneori,
oameni veniți din alte culturi înțeleg și respectă mai profund valoarea unui
act cultural românesc decât reușim noi înșine să o facem.
Poate
că ar trebui să ne dea de gândit faptul că diplomația culturală, mediile
independente și oamenii care încă iubesc sincer arta ajung să fie mai prezenți
și mai atenți la asemenea evenimente decât multe dintre instituțiile care,
teoretic, ar trebui să protejeze și să încurajeze cultura vie a acestui oraș.
Pentru că
Brașovul are artiști.
Are emoție.
Are inteligență creativă.
Are public.
Ceea
ce îi lipsește, uneori, este doar convingerea că asemenea oameni și asemenea
proiecte merită sprijinite înainte de a deveni prea târziu.
„IMPERTINENȚE”
nu a fost doar un spectacol.
A fost dovada că încă mai există cultură făcută cu
suflet.
Claudiu Oteleanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu