marți, 24 mai 2016

Suntem în război? Expert SAR: ”Ascunderea infecțiilor din spitale produce 80.000 de morți evitabili în fiecare an”

“Ascunderea infecţiilor nosocomiale produce după estimarea mea în jur de 80.000 de morţi evitabili în fiecare an”, a declarat expertul SAR în politici de sănătate Sorin Paveliu, în emisiunea ”Fabrica” de la Realitatea TV.
Afirmațiile lui Sorin Paveliu contrazic statisticile oficiale ale Ministerului Sănătății, care prezintă cifre cu mult mai mici: 57.000 de infecții nosocomiale în spitalele din România între 2010 și 2015. Potrivit acestor statistici oficiale, cele mai multe infecții au fost înregistrate în Capitală și în judeţele Iaşi, Cluj şi Timiş. Secţiile cu cele mai mari probleme sunt Terapie intensivă, Chirugie şi Pediatrie.
Ulterior, Sorin Paveliu a revenit cu explicații suplimentare legate de această estimare, pe pagina personală de pe Facebook: ”Pentru că m-a întrebat cineva cum am ajuns la această cifră, iată estimarea: 3,8 milioane externări pe an x 10% (infecții nosocomiale – și nu 5% ca în UE sau 7,1 estimarea OMS) = 380.000 infectați. Dintre aceștia, conform statisticilor internaționale, 40% fac pneumonii, septicemii (152.000). Estimarea mea este că jumătate dintre aceștia mor, adică 76.000! Majoritatea mor la domiciliu pentru că familia este convinsă că nu mai există șanse! Nu cred că estimarea mea este exagerată, însă știu că este o ocazie rarisimă să extirpăm această atitudine abominabilă, ascunderea adevarului. Nu poți trata ceea ce nu există (sau ne facem că nu există).”

De altfel, Sorin Paveliu a mai scris despre dimensiunea tragică a infecțiilor nosocomiale 

Preşedintele Alianţei Medicilor, Bogdan Tănase, a arătat, la rândul lui, că nu doar dezinfectanții diluați duc la infecții. “Nu sunt mănuşi suficiente ca să se schimbe după fiecare manevră aşa cum ar fi normal. Atunci se fac mai multe manevre cu aceeaşi pereche de manusi. Asta va răspândi infecția”, a explicat Tănase.
Conform invitaților Realitatea TV, o soluţie pentru ca neregulile din spitale să înceteze ar fi o transparenţă totală în achiziţiile publice şi nu numai.
Posted on  pe http://www.romaniacurata.ro/

Niciun comentariu: