Mihai Gotiu
Momentul de apogeu al carierei lui Robert Turcescu a fost moderarea dezbaterii finale dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană, cea care a influențat, până la urmă, în mod decisiv rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al României din 2009. Geoană a căzut lamentabil la testul întrebării legate de vizita ”de la miezul nopții”, acasă la Sorin Ovidiu Vântu, în timp ce Băsescu a scăpat cât se poate de ieftin, jurând cu mâna pe Biblie că ”nu l-am lovit nici în plex, nici cu pumnul în faţă” pe copilul de la mitingul electoral de la Ploiești. Puțini au sesizat atunci eschivarea lui Traian Băsescu, care a fusese provocat să jure pe Biblie dacă ”l-a lovit” pe copil, nu dacă ”l-a lovit în plex” ori dacă ”l-a lovit cu pumnul în față”, lucruri care, în ciuda aparențelor, sunt cât se poate de diferite. Dacă pentru marea majoritate a spectatorilor diferența nu era sesizabilă, pentru un jurnalist ca Robert Turcescu, cu antrenament îndelungat în luarea interviurilor și, până la urmă, în detectarea răspunsurilor disimulate, nu ar fi trebuit să fie o problemă să-și dea seama că Băsescu jurase altceva decât i se ceruse. Că din două, una: ori Turcescu nu avea acele competențe (de jurnalist) necesare pentru a modera o asemenea dezbatere, ori le avea, dar s-a făcut că nu observă diferența.
Episodul cu carnetul de ofițer, urmat imediat de episodul de delir miticoid, sunt mai recente, dar la fel de tulburi. M-am hazardat atunci să anticipez că aceste momente nu doar că nu-i vor pune punct carierei lui Turcescu, ci o vor relansa și resuscita. Și iată că în această primăvară a primit un nou rol – acela de candidat la Primăria Capitalei. Desigur, nu e un rol principal, dar nici de figurație nu e. Undeva către un 5% tot va aduna din rămășițele de simpatizanți ai lui Traian Băsescu, cumulate cu puriciștii daco-ortodocși împărțiți cu unii ca Diaconu. Mai mult, omul are suficientă notorietate și prieteni prin presă astfel încât să ocupe din spațiul mediatic și din timpul pe care cetățenii îl au pentru campania electorală cu mult peste cât ar fi normal ținând cont de cota lui de piață reală. Că nu pentru a câștiga candidează Robert Turcescu și nici măcar pentru săltarea partidului Băsescu peste linia care l-ar face să spere că la toamnă ar depăși procentele necesare să prindă Parlamentul. Nu, scopul unui candidat ca Turcescu e tulburarea apelor și dacă astfel rupe o bucățică (cât ar fi ea de mică) din scorul lui Nicușor Dan, misiunea ar fi îndeplinită.
Nu știu, nu-mi dau seama de la Cluj, dacă bucureștenii – cei activi, cei implicați în diferite cauze, cei prezenți, înr-un fel sau altul, în dezbaterile publice de idei – realizează că, la tura asta, candidaturile lui Nicușor Dan și a celorlalți candidați USB (la primării și consilii) vizează mai mult decât Capitala. Și că de procentele obținute de Nicușor Dan și de USB la București va depinde mult evoluția alegerilor din toamnă. Despre câtă încredere pot inspira cianuriști ca Gabriela Firea și Daniel Barbu, care acum mai puțin de trei ani scoteau oameni în stradă, am scris deja. Despre Cătălin Predoiu, după episoadele Bușoi, Orban, Munteanu, nu sunt prea multe de adăugat, pentru că pur și simplu intră la categoria ”n-am găsit altă rimă”. Omul chiar nu și-a dorit să candideze și nu a dovedit cu nimic că și-ar fi schimbat convingerile după ce a fost desemnat de partid. Dacă am insistat acum mai mult pe Robert Turcescu e pentru că reprezintă ceva deosebit comparativ cu candidații partidelor din establishment. PSD, PNL și toți puiuții lor gen ALDE, UNPR, PSOR etc. mizează exact pe genul de candidați la care ne așteptam și de care, de altfel, suntem sătui până peste cap. Bazându-se în special pe segmentele lor de electorat captiv și scăpate de grija unui al doilea tur de scrutin, fiecare din aceste partide ar fi mulțumite să-și conserve ”cota de piață”. Candidatura lui Robert Turcescu e mult mai perversă. Anii de jurnalism în care a împărțit bile albe și negre unor diferiți politicieni și altor vedete mai mult sau mai puțin dubioase i-au creat o oarecare imagine anti-sistem. Nu e deloc întâmplător că în chiar zilele în care urma să fie oficializată candidatura lui, primul vizat de atacurile lui Turcescu a fost Nicușor Dan. Că ăsta e rolul pervers al unui candidat ca Robert Turcescu: să transmită mesaje că societatea civilă ar avea mai mulți candidați, că voturile se vor împărți, că nu se poate face mobilizare.
Nu știu câți din societatea civilă chiar vor cădea într-o asemenea capcană. Mai avem și la Cluj pe unul Liviu Alexa care joacă tot cartea civismului (la fel de ”credibil” ca și Turcescu), doar că pe aici n-avem și un candidat civic pe bune. De-asta îmi pun speranța că bucureștenii vor ști să facă diferența între un candidat ca Nicușor Dan care, ani la rând, a activat în cauze civice, și un personaj ca Robert Turcescu, creat pentru a pune, atunci când arde mai tare, întrebarea ridicată la fileu unei candidat la președinție ori pentru a da cu ceață atunci când sistemul dă semne că s-ar putea gripa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu