2 august — Memoria care ne obligă
Cu
prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, Federatia Judeteana a Organizatiilor Nonguvernamentale
de Tineret din Brasov (FJT), aduce un pios omagiu victimelor uneia dintre
cele mai întunecate crime ale secolului al XX-lea.
În noaptea
de 2 spre 3 august 1944, autoritățile naziste au lichidat așa-numitul „lagăr
familial al romilor” din sectorul BIIe al complexului concentraționar și de
exterminare Auschwitz II-Birkenau. Aproximativ 4.300 de copii, femei și bărbați
— ultimii prizonieri romi și sinti rămași acolo — au fost uciși în camerele de
gazare.
Au pierit
împreună familii întregi. Oameni cărora le fuseseră răpite, înainte de viață,
numele, libertatea și demnitatea. În urma lor au rămas o rană adâncă a Europei
și o tăcere care, vreme îndelungată, a împins suferința romilor la marginea
memoriei publice.
Astăzi nu
comemorăm doar victimele unei singure nopți, ci toate viețile romilor și
sintilor nimicite prin deportare, foamete, muncă forțată, experimente medicale,
execuții și exterminare sistematică în timpul regimului nazist.
Memoria
lor ne obligă să rostim adevărul fără ezitare. Holocaustul romilor nu este o
notă de subsol a istoriei, ci parte a tragediei europene și a conștiinței
noastre comune. A ne aminti înseamnă a ne împotrivi uitării, negării,
rasismului și oricărei ideologii care începe prin a separa oamenii și sfârșește
prin a le refuza dreptul la existență.
Mulțumim
domnului Janusz Szaliński, consul onorific al Republicii Polone la Brașov,
pentru materialul comemorativ transmis și pentru contribuția sa la păstrarea
unei memorii care unește popoarele Europei în jurul adevărului, al demnității
umane și al responsabilității față de viitor.
Pentru FJT
Brașov, păstrarea memoriei înseamnă și educarea noilor generații în spiritul
respectului pentru viață, al solidarității și al respingerii oricărei forme de
ură sau discriminare. Tinerii au dreptul să cunoască adevărul și
responsabilitatea de a construi o societate în care asemenea atrocități să nu
mai fie posibile.
În fața
unei asemenea suferințe, cuvintele rămân neputincioase. Datoria memoriei, însă,
trebuie să rămână vie.
Nu
uităm. Ne plecăm frunțile. Veghem ca ura să nu mai devină niciodată politică,
iar omul să nu mai fie condamnat pentru originea sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu