Cum am ajuns eu Obi-Wan Kenobi. Proza scurta.

 

Când eram tânăr, voiam să fiu Luke Skywalker. Toată lumea vrea să fie Luke. Luke pleacă la drum. Luke descoperă lumea. Luke se bate cu Imperiul. Luke salvează galaxia. Luke – Eroul!

Numai că viața are prostul obicei să nu citească scenariile noastre.

Anii trec. Mai pierzi câteva bătălii. Mai câștigi câteva. Îți moare câte un prieten. Te trădează câte unul. Mai scrii o carte. Mai pierzi un proces. Mai câștigi altul. Mai reconstruiești câte o organizație. Mai înmormântezi câte un vis.

Și într-o zi observi ceva ciudat. Luke a rămas pe afiș. Dar tu nu mai ești Luke.

Te trezești dimineața și descoperi că oamenii încep să te întrebe:

— Tu ce părere ai?

Nu pentru că ai dreptate. Ci pentru că ai fost acolo. Ai văzut. Ai trecut prin lucruri. Ai cicatrici. Iar cicatricile au devenit, fără să-ți dai seama, diplomele tale reale.

Obi-Wan nu mai salvează galaxia. Nu mai are timp. Nu mai are răbdare. Știe că fiecare generație trebuie să-și ducă singură războaiele. Tot ce poate face este să lase câteva indicii. Câteva povești. Câteva avertismente. Câteva întrebări.

 

Și poate că aici este adevărata surpriză. Când eram tineri, îl admiram pe Luke. Când îmbătrânim, începem să-l înțelegem pe Obi-Wan. Pentru că Luke credea că poate schimba lumea. Obi-Wan știe cât costă asta.

 

Așa că într-o seară de vară, după câteva cărți scrise, câteva procese pierdute și câteva procese câștigate, după podcasturi, conferințe, ASTRA, Trump, Eminescu și un Paraclis pe Tâmpa, m-am așezat în fața televizorului și am pus din nou Star Wars.

Și atunci am avut revelația. Nu mai urmăream povestea lui Luke.O urmăream pe a lui Obi-Wan. Iar pentru prima dată în viață, nu mi s-a mai părut un personaj secundar. Mi s-a părut personajul principal.

Și undeva, foarte departe, într-o galaxie nu chiar atât de îndepărtată, am auzit o voce:

„Bosulica, spor la scris!”

PS:  Pe Tatooine era nisip peste tot. Pe Coruscant era birocrație peste tot. În Imperiu era control peste tot. În Rebeliune era haos peste tot. Și după nouă filme, mii de ani de istorie galactică și milioane de morți, concluzia rămâne aceeași:

Oriunde te duci, tot trebuie să plătești facturile.

Asta e partea pe care n-au avut curajul s-o spună Jedi.

 

 Claudiu Oteleanu