Când vicepremierul reprezintă o comunitate. Dar cine mai reprezintă România? Declarația lui Tánczos Barna nu trebuie nici demonizată, nici trecută sub tăcere.

 

Când vicepremierul reprezintă o comunitate. Dar cine mai reprezintă România?

Declarația lui Tánczos Barna nu trebuie nici demonizată, nici trecută sub tăcere

În conferința de presă în care a fost prezentată formula noului guvern, Tánczos Barna a rostit una dintre cele mai sincere și, în același timp, incomode declarații politice ale momentului.

Reprezentantul UDMR a explicat că prezența Uniunii în Parlament și în guverne s-a concentrat, în ultimele trei decenii și jumătate, asupra păstrării și apărării drepturilor comunității maghiare. Apoi a adăugat:

„Și în acest Guvern vom susține în continuare aceste drepturi ale comunității pe care o reprezentăm.”

Luate separat, cuvintele sunt perfect explicabile. UDMR este o formațiune construită tocmai pentru reprezentarea politică a minorității maghiare. Ar fi absurd să-i cerem să-și abandoneze misiunea, după cum ar fi absurd să pretindem că identitatea etnică, limba, școala și cultura unei comunități nu trebuie apărate.

Constituția României recunoaște dreptul minorităților naționale la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor. Așadar, apărarea acestor drepturi nu reprezintă un atac împotriva statului român, ci face parte din ordinea sa constituțională.

Problema nu este, prin urmare, că Tánczos Barna apără comunitatea maghiară.

Problema începe în clipa în care reprezentantul unei comunități devine viceprim-ministru al României.

De la partidul comunității la Guvernul țării

Un lider UDMR poate spune fără ezitare că prioritatea partidului său este comunitatea maghiară. Dar un membru al Guvernului nu mai vorbește exclusiv din interiorul partidului. El intră într-o instituție care administrează întreaga țară și răspunde în fața tuturor cetățenilor, indiferent de etnie.

Aici se află tensiunea reală a declarației. Nu în cuvântul „maghiară”, ci în expresia „comunitatea pe care o reprezentăm”.

Ca lider politic al UDMR, Tánczos Barna reprezintă comunitatea maghiară. Ca vicepremier și ministru, însă, el trebuie să-i reprezinte instituțional și pe românul din Botoșani, pe agricultorul din Teleorman, pe sasul din Sibiu, pe ucraineanul din Maramureș și pe maghiarul din Harghita.

Guvernul nu este o masă la care fiecare partid își aduce propria comunitate și încearcă să obțină pentru ea o porție cât mai mare. Sau, cel puțin, nu ar trebui să fie.

Guvernul trebuie să transforme interesele legitime ale diferitelor categorii într-un interes public comun.

Constituția stabilește că deputații și senatorii sunt „în serviciul poporului”, iar mandatul imperativ este nul. Cu atât mai mult, un membru al Executivului nu poate funcționa exclusiv ca delegat al unei comunități, al unei regiuni sau al unei organizații politice.

O declarație sinceră despre mecanismul puterii

Tánczos Barna nu a spus că va apăra interesele Ungariei. Nu a vorbit despre Budapesta și nici nu a contestat autoritatea statului român. Orice asemenea interpretare ar fi o exagerare și o deturnare a declarației sale.

Dar el a spus ceva important despre felul în care UDMR își înțelege participarea la guvernare.

Pentru Uniune, intrarea într-un cabinet nu reprezintă doar asumarea unui program național. Ea este și un instrument prin care poate proteja și negocia drepturile comunității maghiare.

Este această strategie ilegitimă? Nu. Este ea politică? Evident. Este complet dezinteresată? Nici vorbă.

De trei decenii și jumătate, UDMR practică una dintre cele mai eficiente forme de politică pragmatică din România. Nu are suficientă putere electorală pentru a conduce singură, dar are adesea suficientă putere parlamentară pentru a deveni indispensabilă unei majorități. Din această poziție, negociază ministere, instituții, politici publice și garanții pentru comunitatea pe care o reprezintă.

UDMR nu și-a ascuns niciodată prea bine obiectivul. Poate că, de această dată, Tánczos Barna l-a formulat mai limpede decât permite limbajul diplomatic obișnuit.

Drepturi sau interese?

Aici trebuie făcută distincția pe care dezbaterea publică românească o ratează frecvent.

Drepturile comunității maghiare nu sunt același lucru cu interesele statului ungar.

Dreptul la folosirea limbii materne, la educație, cultură, identitate și reprezentare politică aparține cetățenilor români de etnie maghiară. Aceste drepturi trebuie respectate nu pentru că le-ar cere Budapesta, ci pentru că România este un stat democratic.

În schimb, dacă participarea la guvernare ar deveni un mecanism de obținere a unor privilegii pe criterii etnice, de control politic asupra unor instituții sau de subordonare a unor decizii naționale față de agenda altui stat, am intra într-o cu totul altă discuție.

Declarația lui Tánczos Barna nu dovedește o asemenea situație. Dar obligă la vigilență democratică.

Nu pentru că vorbim despre maghiari, ci pentru că orice partid aflat la guvernare trebuie întrebat dacă folosește puterea în serviciul întregii societăți sau, cu prioritate, în beneficiul propriului bazin electoral.

Aceeași întrebare trebuie adresată și partidelor românești. PSD, PNL, USR sau AUR nu devin automat apărătoare ale interesului național numai pentru că se declară partide românești. Și ele își protejează clientele, primarii, grupurile economice și teritoriile electorale.

Diferența este că UDMR își definește beneficiarul politic într-o manieră etnică și o face aproape fără ocolișuri.

Ceea ce presa a împins în plan secund

O parte a presei a ales să scoată în față declarațiile lui Tánczos Barna despre stabilitatea guvernamentală, nemajorarea taxelor și eventuala revenire a TVA la 19%. Sunt teme importante și perfect legitime.

Dar propoziția despre rolul UDMR în „orice Guvern” merita mai mult decât o mențiune secundară.

Nu pentru a declanșa un scandal naționalist. Nu pentru a transforma fiecare maghiar într-un suspect și fiecare revendicare identitară într-o amenințare.

Ci pentru că un vicepremier desemnat a descris public dubla sa calitate: membru al unui guvern național și reprezentant prioritar al unei comunități etnice.

Această dublă calitate poate funcționa într-o democrație. Dar numai dacă ordinea responsabilităților este limpede.

Mai întâi, Constituția și interesul public. Apoi, interesele legitime ale partidului și ale comunității. Nu invers.

Întrebarea pe care trebuie să o primească fiecare ministru

Tánczos Barna a spus deschis pe cine consideră că reprezintă UDMR. Tocmai de aceea, întrebarea adresată lui nu trebuie să fie una isterică, ci una instituțională:

Când drepturile sau revendicările comunității reprezentate de UDMR vor intra în contradicție cu o decizie considerată necesară pentru întreaga Românie, cum va vota vicepremierul Tánczos Barna?

Ca lider al Uniunii? Ca reprezentant al comunității maghiare? Sau ca membru al Guvernului României?

Răspunsul corect ar trebui să fie că aceste calități nu se exclud și că apărarea drepturilor unei minorități poate servi întregii democrații românești.

Dar acest răspuns trebuie demonstrat prin fiecare decizie, nu doar rostit la conferințe de presă.

România nu trebuie să-i ceară UDMR să renunțe la apărarea maghiarilor. Trebuie însă să-i ceară ca, odată intrată în Guvern, să nu uite că maghiarii pe care îi reprezintă sunt cetățeni ai României, iar România nu este o simplă coaliție de comunități care își negociază separat drepturile și avantajele.

Este un stat care trebuie guvernat pentru toți.

Iar un vicepremier poate veni din partea unei comunități, însă, din momentul depunerii jurământului, nu mai poate lucra numai pentru ea.

Poate purta vocea comunității sale. Dar trebuie să poarte răspunderea întregii țări.

Claudiu Oteleanu