Dialogând cu Dumnezeu! Proza scurta.

 

Dialogând cu Dumnezeu

Când voi învăța eu destul despre relații ca să fiu în stare să le armonizez?
Există vreo modalitate de a fi fericit într-o relație?
Oare este nevoie ca relațiile să te solicite în permanență?

Nu trebuie să înveți nimic despre relații. Trebuie doar să demonstrezi ceea ce știi deja.

Există o modalitate de a fi fericit într-o relație, iar aceasta este să folosești relațiile pentru scopul pentru care au fost destinate și nu pentru scopurile pe care li le-ai atribuit tu.

Relațiile te solicită în mod constant, te cheamă în mod constant să creezi, să exprimi și să trăiești experiența unor aspecte din ce în ce mai grandioase despre tine însuți, a unor viziuni din ce în ce mai mărețe despre tine însuți, a unor versiuni din ce în ce mai magnifice despre tine însuți.

Nicăieri în altă parte decât într-o relație nu poți face acest lucru mai imediat, mai cu impact și mai curat. De fapt, fără o relație, nu poți să o faci deloc.

Numai printr-o relație cu alți oameni, locuri și evenimente poți să exiști în univers ca o cantitate notabilă, ca un ceva identificabil.

Amintește-ți că tu nu exiști în absența altcuiva sau a altceva. Tu ești ceea ce ești în relație cu un alt lucru care nu este. Așa stau lucrurile în lumea relativului, în opoziție cu lumea absolutului, unde locuiesc Eu.

Odată ce ai înțeles clar acest lucru, odată ce l-ai aprofundat, binecuvântezi în mod intuitiv absolut fiecare experiență, orice întâlnire umană și, în special, relațiile umane personale, pentru că le vezi ca fiind constructive în cel mai înalt sens.

Dar vezi că ele pot fi folosite, trebuie să fie folosite, sunt folosite,  chiar dacă vrei sau nu, pentru a-L construi pe Cine Ești Tu cu Adevărat.

Această construcție poate fi o creație magnifică a propriului tău spirit conștient sau o configurație strict întâmplătoare. Tu poți să alegi să devii persoana care a rezultat pur și simplu din ceea ce s-a întâmplat sau poți să alegi să fii și să faci ceva legat de ceea ce s-a întâmplat.

Doar în prima situație creația Sinelui devine conștientă. Doar în a doua experiența devine realizată. Binecuvântează deci fiecare relație și consider-o pe fiecare ca fiind specială, ca fiind un dar sacru.

Este foarte romantic să spui că tu erai „un nimic” până când a apărut acea persoană specială în viața ta, dar aceasta nu este adevărat.

Ba chiar mai rău — îi atribui acelei persoane cea mai înaltă ocazie a vieții tale: de a crea și a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a celuilalt.

Scopul unei relații nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârșească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtășești desăvârșirea ta.

Lasă fiecare persoană din interiorul relației să-și facă griji nu în legătură cu celălalt, ci numai în legătură cu propriul Sine. Aceasta pare o învățătură ciudată, deoarece vi s-a spus că, într-o relație de cea mai înaltă calitate, trebuie să-ți faci griji numai pentru celălalt.

Adevăr vă spun: o relație eșuează din cauza concentrării voastre asupra celuilalt, a obsesiei voastre pentru celălalt.

Cum este celălalt?
Ce face celălalt?
Ce are celălalt?
Ce spune celălalt?
Ce vrea?
Ce cere?
Ce gândește?
Ce speră?
Ce plănuiește?

Maestrul înțelege că nu contează ce face sau spune celălalt. Singurul lucru care contează este ce ești tu față de toate aceste lucruri.

În asta constă paradoxul relațiilor umane:
tu nu ai nevoie de o anumită persoană pentru a experimenta pe deplin Cine Ești Tu cu Adevărat, dar fără o altă persoană nu ești nimic.

Într-o relație, cel mai important lucru nu este ceea ce face celălalt, ci ceea ce alegi tu să fii în raport cu ceea ce face celălalt. Tu nu reacționezi la ceea ce face celălalt pentru că el te obligă să reacționezi, ci pentru că tu alegi să reacționezi. Alegerea ta definește cine ești.

Adevărata întrebare într-o relație nu este:
„Ce face celălalt?”

ci:
„Cine sunt eu în raport cu ceea ce face celălalt?”

Aceasta este întrebarea fundamentală a oricărei relații.

Majoritatea oamenilor nu o pun. Majoritatea oamenilor pun o altă întrebare:
„Ce pot face ca să schimb comportamentul celuilalt?” Dar aceasta nu este întrebarea care duce la creștere. Creșterea vine din răspunsul la prima întrebare.

Da, ceea ce cred, spun sau fac ceilalți te poate răni uneori. Nu este nimic greșit în asta. Nu este greșit să te simți rănit. Nu este greșit să simți durere. Nu este greșit să simți furie. Acestea sunt reacții umane.

Dar ceea ce faci după ce ai simțit aceste lucruri este ceea ce definește cine ești. Nu poți evita să simți. Dar poți alege cum să răspunzi la ceea ce simți.

Dacă cineva îți face rău, cel mai mic lucru pe care îl poți face este să oprești acel rău. Acest lucru este bun atât pentru tine, cât și pentru cel care îți face rău.
Pentru că, neoprit, răul continuă și, continuând, răul crește. A permite cuiva să continue să facă rău nu este o dovadă de iubire. Este o lipsă de iubire,  atât față de tine, cât și față de celălalt.

Spune adevărul tău. Spune-l clar. Spune-l complet. Spune-l fără să-l ascunzi. Trăiește-ți adevărul. Dar fii dispus să-l schimbi atunci când apar informații noi.

Un om întreg la minte și cu atât mai puțin Dumnezeu,  nu îți va cere niciodată să pretinzi că durerea nu există atunci când te doare.

Nu ți se cere să ignori durerea. Ți se cere să înțelegi sensul ei.

Relația este un instrument. Un instrument prin care îți creezi Sinele. Viața îți va oferi mereu ocazii să creezi cine ești. Nu este un proces de descoperire. Este un proces de creație. Tu nu descoperi cine ești. Tu alegi cine ești.

Și acum, să terminăm povestea asta cu o anecdotă.

— Hai să terminăm povestea asta cu o anecdotă, vrei?
— Bună idee! Știi vreuna?
— Eu, nu. Tu știi. Spune-o pe cea cu fetița care desenează un tablou.
— Aha. Bine.

Într-o zi, o mămică a intrat în bucătărie și și-a găsit fetița la masă, cu o mulțime de creioane colorate în jurul ei, foarte concentrată asupra unui tablou pe care îl desena.

— Ce desenezi tu acolo? a întrebat mămica.

— E chipul lui Dumnezeu, mămico! a răspuns fetița cea frumoasă, iar ochii îi străluceau.

— Scumpa mea, e foarte drăguț, dar vezi tu, nimeni nu știe cu adevărat cum arată Dumnezeu.

— Așa este, a ciripit fetița, dar dacă m-ai lăsa să-l termin…

E o anecdotă deosebită. Și știi care este partea ei cea mai frumoasă?

Faptul că fetița nu s-a îndoit niciodată că știa exact cum să Mă deseneze.

— Da.
— Acum o să-ți spun Eu o poveste cu care am putea termina.

A fost odată un om care, dintr-o dată, s-a trezit că își petrecea ore întregi în fiecare săptămână scriind o carte. Zi de zi, el se repezea la hârtie și creion, uneori chiar și în mijlocul nopții, ca să prindă fiecare gând inspirat. La un moment dat, l-a întrebat cineva ce face.

— Păi, a răspuns el, scriu o conversație foarte lungă pe care o am cu Dumnezeu.

— E foarte drăguț ce faci, a răspuns prietenul său binevoitor, dar vezi tu, nimeni nu știe cu adevărat ce ar spune Dumnezeu.

— Așa este, a zâmbit omul, dar dacă m-ai lăsa să termin…

 Claudiu Oteleanu