Debut, parcurs și direcție.

 

Debut, parcurs și direcție

Debutul meu în literatură nu a fost rezultatul unei strategii culturale și nici expresia unui context favorabil. A fost, mai degrabă, consecința unei nevoi de clarificare într-o epocă marcată de zgomot, fragmentare și confuzie ideologică. Scrisul a apărut ca o formă de disciplină interioară, nu ca proiect de afirmare publică.

Am intrat în literatură fără dorința de a flata gusturi și fără preocuparea de a construi consens. Temele mele au fost, încă de la început, incomode, iar limbajul a refuzat deliberat concilierea. Nu dintr-un spirit polemic gratuit, ci din convingerea că literatura care evită tensiunea ajunge decorativă.

Debutul a fost, în acest sens, mai degrabă o asumare decât o reușită spectaculoasă.

În timp, scrisul s-a organizat în jurul unor axe tematice constante. Managementul Haosului a fost expresia unei intuiții fundamentale: lumea contemporană nu mai poate fi citită prin grile lineare, iar literatura care ignoră această realitate riscă să devină irelevantă.

 Nu a fost un titlu programatic în sens comercial, ci o poziționare intelectuală. Haosul nu mai este o anomalie, ci un mediu.

Patriarhatul Occidental a marcat un pas suplimentar: trecerea de la diagnostic la confruntare directă cu mitologiile culturale ale prezentului. Cartea nu a căutat să confirme clișee ideologice, ci să le interogheze. A fost, probabil, volumul cel mai puțin „comod”, dar și cel care a generat cele mai articulate reacții, semn că există încă un public dispus să accepte disconfortul ideii.

Apocalipsa după Donald Trump nu este, în esență, o carte despre un personaj politic, ci despre o epocă aflată în impas. Trump funcționează aici ca simptom, nu ca explicație. Interesul meu nu a fost spectacolul politic, ci mecanismele de degradare a sensului în Occidentul contemporan: confuzia morală, ruptura dintre elite și societate, substituirea responsabilității prin discurs.

Unde am ajuns?

Am ajuns într-un spațiu paradoxal al literaturii române contemporane: un loc de vizibilitate relativă, dar de circulație reală.

Cărțile mele nu au beneficiat de turnee de promovare sau de campanii extinse. Fiecare a avut o singură lansare, într-un singur oraș - Brasov.

Și totuși, au circulat.

Au fost citite, discutate, oferite mai departe. Această circulație lentă, dar constantă, mi-a confirmat existența unui public care caută idei, nu produse culturale ambalate.

Nu m-am raportat niciodată exclusiv la librării ca indicator al relevanței. Relația directă cu cititorul, întâlnirea, dialogul, dezbaterea au devenit canale esențiale.

Nu din dispreț față de circuitul clasic, ci din realism: literatura de idei supraviețuiește prin comunități de sens, nu prin vitrine.

Încotro mă îndrept?

Nu spre confort și nici spre radicalism facil. Direcția pe care o urmăresc este aceea a unei literaturi tot mai conectate la spațiul public, fără a se dizolva în comentariu conjunctural.

 Mă interesează textele care nu explică realitatea, ci o pun sub semnul întrebării.

Cărțile care refuză atât refugiul în abstracțiune, cât și capturarea de către actualitatea imediată.

Nu urmăresc validarea rapidă și nici apartenența la „tabere”.

Mă interesează coerența internă a ideilor și responsabilitatea autorului față de ceea ce afirmă.

 Literatura, în această perspectivă, nu este un refugiu estetic, ci un exercițiu de asumare.

Dacă drumul de până acum a fost unul al clarificării, drumul care urmează este unul al accentuării: poziții mai ferme, teme mai riscante, o scriitură care nu caută să împace, ci să înțeleagă.

Nu confortul este miza, ci adevărul formulat fără concesii.

Literatura rămâne, pentru mine, un spațiu al responsabilității intelectuale.
Nu promit armonie.
Promit continuitate și rigoare.