Cum si de ce sa-i dai literaturii romane, o tenta optimista! - proza scurta

 

Cum si de ce sa-i dai literaturii romane, o tenta optimista!

Întreba cineva deunăzi, în timpul unei conversații:
— Cum se face că toate nuvelele cu adevărat izbutite conțin atâta tristețe și atâta suferință, atâtea crime și atâta răutate? De ce nu pot să fie acești oameni necontenit fericiți?

Nici unul dintre cei de față n-a fost în stare să răspundă la întrebare. Eu am cugetat îndelung mai târziu și cred că am înțeles. În definitiv, o povestire fericită e o lectură destul de plicticoasă. Dacă în viața trăită aievea ți se întâmplă toate după pofta inimii — cu o fericire nedezmințită și un noroc permanent — e foarte bine, e perfect; dar în literatură nu merge!

Dați-mi voie să ilustrez această idee. Să ticluim împreună o povestire în care să nu fie vorba, tot timpul, decât despre fericire și, pe măsură ce se desfășoară firul ei, să ne gândim, în contrast, la felul cum e înfățișată viața într-o nuvelă cu adevărat reușită.

Aristotel Ganju, nu va uita niciodată luminoasa dimineață de octombrie, când i-a sosit scrisoarea care avea să-i schimbe dintr-o dată destinul. Tocmai sosise la biroul său din oraș, când a intrat stenografa și i-a pus scrisoarea pe masă.
— E pentru dumneata, i-a spus. Apoi l-a sărutat și a ieșit din nou.

Aristotel, a rămas câteva clipe în picioare, privind scrisoarea din fața lui. S-o deschidă? Să n-o deschidă? La urma urmelor, de ce n-ar deschide-o? A deschis plicul, apoi i-a venit o idee: să citească scrisoarea! De ce n-ar citi-o? gândi el.

Iubite domnule Aristotel (spunea scrisoarea), dacă aţi avea amabilitatea să treceţi pe la biroul nostru, am fi fericiţi să vă facem o comunicare importantă, în propriul dumneavoastră interes.“

Scrisoarea era semnată: Vasile C. Tanoviceanu. Hârtia purta antetul: Tanoviceanu C. & comp., consilieri juridici, avocaţi etc., str. Lunii  nr. 13.

După câteva minute, Aristotel era în drum spre biroul avocaţilor de la Tanoviceanu C. & comp. Niciodată străzile nu i se păruseră mai curate şi mai vesele ca în acea minunată lumină a soarelui de toamnă. Şi poate nici nu fuseseră.

Aristotel nu era stăpânit de nici o presimţire rea şi nici nu bănuia o ştire proastă, când domnul Tanoviceanu, primul asociat al firmei, s-a ridicat de pe scaun ca să-l salute. Dimpotrivă! Domnul Tanoviceanu, era un bărbat plăcut, între două vârste, a cărui privire, în dosul ochelarilor înrămaţi în aur, era plină de bunăvoinţă şi prietenie.

— A, domnul Aristotel Ganju, spuse el; sau poate îmi vei îngădui să te numesc pur şi simplu Aristotel. N-am socotit cu cale să-ţi dau prea multe amănunte în scurta scrisoare pe care ţi-am adresat-o. Iată despre ce e vorba. Biroul nostru a primit însărcinarea de a-ţi înmâna o moştenire, sau mai bine zis o donaţie. Ai răbdare!

îl opri avocatul, văzându-l pe Aristotel gata să-l întrerupă cu întrebări. Singura dorinţă a clientului nostru a fost ca numele lui să rămână necunoscut. A socotit că va fi mult mai plăcut pentru dumneata să primeşti banii fără să ştii cine ţi i-a dat.

Aristotel, a murmurat că e de aceeaşi părere.

Domnul Tanoviceanu a apăsat pe o sonerie.

— Banii cuveniţi domnului Aristotel Ganju, te rog, a spus el.

O nostimă stenografă, purtând la talie un trandafir „Frumuseţe moldovenească“, a intrat în birou cu un sac de mătase.

— Aici e o jumătate de milion de dolari în bancnote de 100 de dolari, a spus avocatul. Noi nu i-am numărat, dar e cifra pe care ne-a comunicat-o clientul nostru.

Aristotel, a luat sacul de mătase, a mulţumit şi a plecat.

Pe drum, în tramvaiul care-l ducea spre casă, se gândea ce plăcut e să ai noroc. În buzunar avea douăzeci şi cinci de lei — era tot ce-i rămăsese — şi în poală, în tramvai, ţinea cu grijă sacul de mătase cu o jumătate de milion de dolari. Era, fără îndoială, o întâmplare plină de farmec.

Aristotel, s-a hotărât ca, din acea clipă, să-şi consacre viaţa plăcerilor.

În seara aceleiaşi zile, a cerut-o în căsătorie pe stenografă, care era tânără, veselă şi frumoasă şi care, bineînţeles, l-a acceptat imediat. Nunta a avut loc într-o atmosferă plină de veselie şi bucurie, iar cei doi au plecat în luna de miere, călătorind prin toate ţările lumii, fără nicio grijă.

Peste un an, i-a sosit pe lume primul copil, un băiat, frumos şi sănătos. Apoi a venit al doilea, o fetiţă adorabilă. Norocul lui Aristotel, părea să nu aibă margini: toţi copiii erau frumoşi, sănătoşi, deştepţi şi ascultători. Afacerile mergeau strună.

Aristotel Ganju, trăia ca într-o poveste.

În fiecare dimineață, când se trezea, își săruta soția fermecătoare, își strângea în brațe copiii ascultători și frumoși, apoi își număra banii și constata că sumele crescuseră miraculos. Toate afacerile în care investea mergeau perfect. La bursă câștiga mereu. Investițiile îi aduceau profituri fabuloase. Nimeni nu-l înșela. Nicio lege nu-l putea atinge.

Își construise o vilă grandioasă, cu grădini superbe, în care florile înfloreau tot anul. Vecinii îi erau oameni plăcuți, politicoși și, bineînțeles, fericiți.

În fiecare seară, toată familia lua masa împreună, într-o armonie desăvârșită. Nu existau certuri, nu existau neînțelegeri. Copiii învățau bine, nu fumau, nu umblau prin cluburi și nici măcar nu ridicau vocea.

Timpul trecea într-o fericire continuă. Aristotel, îmbătrânea frumos, fără griji, fără boli, fără regrete.

Într-o bună zi, bătrân și liniștit, s-a culcat și a murit în somn, zâmbind.

Așa se încheie povestirea noastră. N-ați vrea să citiți o povestire ca aceasta? Desigur că nu. N-ați rezista nici trei pagini.

Ați arunca cartea cu ciudă și ați spune că „e o prostie plicticoasă”.

De aceea, să nu mai întrebăm de ce cele mai izbutite nuvele sunt pline de tristețe și suferință, iar cele în care oamenii sunt fericiți de la început până la sfârșit... sunt sortite uitării.

…daca totusi, am incerca sa ne adaptam vremurilor in care traim, poate lucrurile ar suna altfel!

Într-o seară, pe un grup de WhatsApp cu „intelectuali”, cineva aruncă o întrebare:
— Bă, dar de ce toate cărțile bune sunt pline de depresii, crime și oameni terminați? Nu poate fi nimeni, dom’le, fericit?

Liniște. Doar o notificare de la eMAG cu reduceri la robot de aspirat.

Am stat și m-am gândit. Și am înțeles. E simplu: literatura fericită e la fel de apetisantă ca o dietă fără sare. În viața reală, dacă îți merge bine și ai bani, sănătate și iubire, trăiești liniștit. În literatură însă… cine vrea să citească 300 de pagini despre cum îți merge totul perfect?

Să fim serioși!

Hai să-ți demonstrez. Să facem împreună o poveste unde TOTUL e roz. Spoiler: o să te plictisești mai ceva ca la o ședință de bloc.

Aristotel, Fericitul nu va uita niciodată acea dimineață minunată de octombrie, când Alexa i-a zis că are un email urgent de la un avocat.

— Ai un mesaj important, Aristotel, i-a spus Alexa, cu voce suavă, apoi i-a rulat piesa lui preferată pe Spotify și s-a deconectat.

Aristotel, curios ca un copil, deschide mailul:

„Dragă domnule Aristotel, vă rugăm să vă prezentați urgent la biroul nostru. Avem o surpriză plăcută pentru dvs. Cu stimă, Avocatura SRL.”

Nici nu termină bine de citit, că-și rezervă un Uber Black și pleacă spre biroul cu pricina. Străzile? Un vis! Soarele strălucea, traficul era lejer, toți pietonii zâmbeau ca în reclamele la detergenți.

Ajuns la avocat, un domn cu zâmbet Colgate îl întâmpină:
— Dragă Aristotel, ai câștigat o moștenire de 50 de milioane de euro! Donatorul a vrut să rămână anonim, ca să nu te streseze cu recunoștința.

Zbang! Într-un minut, un asistent îi aduce un card metalic cu PIN-ul presetat pe data lui de naștere.

Aristotel, iese în stradă plutind. În drum spre casă, își cumpără o Tesla Plaid „just because”. Apoi o cere de nevastă pe asistenta avocatului, o blondă bio cu două doctorate și cont de Instagram impecabil. Fata, evident, acceptă pe loc.

Nunta e ca la Hollywood, cu tot TikTok-ul plin de clipuri cu ei. Au copii perfecți, sănătoși, frumoși, care la 3 ani vorbesc trei limbi și la 5 ani programează în Python.

Aristotel, câștigă la bursă, face criptomonede, intră pe NFT-uri, totul îi merge. Casa? O vilă smart cu piscină infinită și vedere spre mare. Nu există scandaluri, toți vecinii sunt zen și servesc smoothie-uri bio.

La 99 de ani, Aristotel, se culcă liniștit într-o seară, zâmbește larg și… moare în somn, înconjurat de nepoți perfecți și roboți care-i fredonează Mozart.

…si daca o proiectam in viitor!

Era o vreme când în fiecare colț al internetului, de la bloguri cu citate motivaționale până la podcasturi despre "succesul autentic", toată lumea vorbea despre fericire. Fericirea devenise un produs de serie.

Se vindea în ebook-uri, cursuri online și sesiuni de coaching cu reducere la abonamentul premium.

Într-o seară, la o cafenea hipsteresc-șic, un domn cu barbă și ochelari rotunzi a aruncat între prietenii săi de café:

— Bă, dar de ce toate romanele bune sunt pline de depresii, crime, suferință și personaje disfuncționale? Nu poate fi nimeni, dom’le, fericit?

S-a făcut o liniște groasă ca laptele de migdale. Nimeni nu știa ce să răspundă. Poate pentru că toți preferau să-'și verifice crypto-wallet-ul sau like-urile pe TikTok.

Dar eu am înteles.

E simplu: o poveste unde totul merge bine e mai plictisitoare decât o lecție de etică în metavers.

Ca să demonstrez, hai să scriem povestea fericită perfectă:

Aristotel Fericitul, influencer de lifestyle minimalist, primește într-o dimineață un email de la o casă de avocatură boutique:

"Stimate domn Aristotel, vă rugăm să vă prezentați urgent la biroul nostru. Avem o surpriză excepțională pentru dumneavoastră. Cu stimă, Avocatura Zen & Partners."

Aristotel, fericit și cu aura de pe Instagram intactă, se suie în Tesla lui pe abonament leasing, trece prin traficul de dimineață, unde toți șoferii sunt zen și semnalizează corect.

La avocat, un domn cu costum vegan i se adresează:

— Dragă Harald, ai primit o donație de 50 de milioane de euro din partea unui binefăcător anonim. Banii au fost virați direct îne-wallet-ul tău crypto.

Aristotel, îsi comandă instant un cort smart, pentru că învăță pe followers cum să trăiești sustenabil. Se căsătorește cu o influenceriță de wellness care vinde smoothie-uri bio și au trei copii vegani, frumoși și cu scor IQ de MIT.

Totul merge perfect: casa lor e pasivă energetic, au investiții în startup-uri verzi, vacanțele în destinații ecoturistice exclusiviste, iar vecinii sunt cu toții terapeuți de succes.

Niciodată nu se ceartă, copiii nu urlă, iar la cină toată lumea mănâncă quinoa în tihnă, în timp ce ascultă podcasturi cu vibrații pozitive.

Aristotel, moare la 120 de ani, într-un hamac sustenabil, sub o ploaie de meteoriți biodegradabili, cu un zâmbet perfect și cu conturile pline.

Gata povestea.

E de citit? Evident, nu.

De asta, literatura cu suferință rămâne eternă, iar poveștile fericite sunt bune doar ca reels de 15 secunde.

— Sfarsit —

Claudiu Oteleanu