Ultima Picătură
În fața unei lumi zguduite de incertitudini și frici, guvernele au acționat ca niște Leviathani desprinși din paginile unei distopii.
Cu măsuri draconice, au încercat să controleze un inamic invizibil, distrugând în acest proces însăși esența libertății pe care jurau să o protejeze.
„Trebuie să le închidem”, am spus, referindu-mă la acele guverne incapabile să-și plătească facturile din cauza ordinelor de blocaj economic, inutile și devastatoare.
Am încercat aproape totul pentru a convinge politicienii să recunoască eroarea în politicile lor. Blocajele economice, promotoare ale unui autoritarism nemilos, amenință să devină catalizatori pentru o revoltă sângeroasă, dacă puterea sau alte sisteme esențiale se sting. Am încercat să-i fac pe americani să dea în judecată pentru libertățile lor, atât pe motive civile, cât și constituționale, să induc patriotism și să-i rusinez pentru a se ridica deasupra statutului de subiecte fără minte.
Am oferit soluții raționale și am sugerat că o asigurare de viață pentru COVID-19 ar putea ajuta pe americani să se confrunte cu moartea, la fel cum strămoșii lor viteji au făcut-o.
Dar, vai, puterile care sunt, fie o balenă puternică numită Leviathan, fie un vrăjitor din Oz, par să creeze ceva din nimic, împiedicând astfel orice progres real.
Banii, imprăștiați din gaura respiratorie a balenei, au potolit temporar setea de putere a celor care ar putea să-i facă rău.
Dar pentru cât timp?
Guvernele locale și de stat suferă financiar și cer mai multe resurse, ignorând lecțiile din Suedia și alte state libere care au demonstrat că nu este nevoie de blocaje extreme pentru a încetini răspândirea virusului.
Cazurile și decesele din Dakota de Sud, de exemplu, reprezintă doar un mic procent din cele preconizate, iar multe state nu au raportat niciun caz.
Nu am nicio explicație pregătită pentru motivul pentru care locurile cu restricții mai puțin extreme au avut un succes similar în aplatizarea curbei.
Poate este Efectul Peltzman, care sugerează că oamenii din zonele libere își asumă mai puține riscuri inutile, conștienți fiind de interacțiunea potențială cu persoane infectate.
În schimb, în zonele cu blocaje, sufletele sărace își asumă riscuri mari, crezând, adesea greșit, că sunt în siguranță datorită măsurilor guvernamentale.
Retrospectiv, un adăpost de 99% pentru trei săptămâni pentru toată lumea, cu excepția personalului medical, ar fi fost de preferat față de haosul actual.
O simplă lege de amânare a datoriilor ar fi fost mult mai eficientă decât planurile de salvare nesfârșite. Această abordare ar fi fost neconstituțională, dar America ar fi scăpat de COVID-19 până la începutul lunii aprilie și s-ar fi concentrat pe controlul frontierelor și testarea pentru noi focare.
Astăzi, ne confruntăm cu tirani care distrug în mod deliberat resurse, în ciuda dovezilor ample că nu este necesar.
Guvernul național ar trebui să intervină pentru a proteja drepturile americanilor, dar chiar dacă nu dorește să intervină în drepturile statelor, nu ar trebui să finanțeze opresiunea lor.
Ce vor face guvernele de statelor sărace?
Evident, trebuie să ridice restricțiile economice pentru ca taxele să înceapă să curgă din nou.
De asemenea, trebuie să-și reducă forța de muncă „non-esențială“. Avem nevoie de tribunale, de ofițeri de poliție și de alți primi respondenți pe termen scurt.
Pe termen lung, majoritatea birocraților trebuie concediați.
În fața acestei crize, concedierea a 75% din angajații guvernamentali este o sugestie draconică, dar necesară.
Nu putem aștepta ca numai oamenii obișnuiți să suporte povara aplatizării curbei pe o perioadă nedeterminată.
Oficiul pentru Buget al Congresului a estimat că o întrerupere guvernamentală parțială de 35 de zile ar costa doar 3 miliarde de dolari.
Dar acum ne confruntăm cu pierderi de trilioane de dolari.
Guvernele au greșit în testarea și oprirea răspândirii virusului, și acum doresc să fie răsplătite pentru opresiunea lor continuă?
Aceasta este ultima picătură.
Claudiu Oteleanu
Extras din "Epopeea COVID"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu