Din cerul vietii s-a mai stins o stea

NECROLOG 

Oteleanu Marian Florentin

Îndurerată familie, întristată adunare, fraţi creştini,

A fost un om prea bun pentru acest pământ și în bunătatea lui, 

a îndurat 75 de ani urâțenia acestei lumi.

A fost un om prea lovit de necazurile vieții, de durere,  de încercările cotidiene, dar a plecat dintre noi, sper eu ,  împăcat.

A fost tatal meu. L-am prețuit și l-am respectat, iar acum îi iubesc amintirea.

S-a nascut in Targoviste pe 30 martie 1944 si a fost ultimul nascut alturi de fratii,  Puiu si Vali. In tumultul acelor ani, au locuit o perioda la Sf. Gheorge dupa care s-au mutat in Brasov. 

A absolvit  Liceul Andrei Saguna, dupa care s- a specializat in profilul textil, domeniu in care ulterior avea sa  lucreze.

A inceput munca in Carpatex, dupa care a urmat Inspectoratul General de Stat ( IGS)  si  Cooperativa Arta.

La Carpatex , a cunoscut-o pe viitoarea sotie Elvira si in 1969, 

in 24 martie s-a nascut singurul lor copil Claudiu.

In 1969, si-a pierdut tatal Ioan Oteleanu.

In 1983, timpuriu,  si-a piedut fratele cel mare, Vali,   apoi a urmat mama si in 1999 si-a pierdut sotia, -  mama mea -  Elvira.

Primitor, sociabil  şi oricând gata sa ajute pe oricine ar fi apelat la el, şi-a atras de-a lungul timpului, numeroşi prieteni, vecini, cunoştinţe, dovadă fiind şi numărul mare de apropiaţi care l-au însoţit astăzi pe ultimul drum.

Ştia să spună o vorba bună, să îşi exprime sentimentele astfel încât 

să nu supere pe nimeni  şi să-i împace pe toţi.

Nu dupa multa vreme si-a pierdut, in urma unei lungi suferinte 

si fratele  mijlociu, Puiu.

In anul 2008,  i se naste primul nepot, Vlad si in 2011, 

cel de-al doilea, Tudor. 

"Buni", cum il numeau Vlad si  Tudor, i-a invatat, in scurta perioada in care a fost bunic, multe lucruri de care, cu siguranta isi vor aminti 

cu nostalgia si puritatea specifica varstei.

In 2019, ar fi sarabtaorit, cinci ani de casnicie alaturi de Felicia.

Oricât de firesc sau nefiresc ar fi deznodământul, moartea  lui, neaşteptată,   ne-a zguduit pe toţi, făcându-ne să simţim şi mai amarnică singurătatea, izolarea într’o străinătate de care nu ne putem lipi, 

într’un destin ce pare tot mai fără întoarcere.

În acest moment de despărţire, rudelor, prietenilor, nu le rămâne decât să se roage şi să ajute sufletul lui prin milostenii si  fapte bune.

Acolo, undeva, mi-l imaginez pe  tata, stând de vorbă cu mama, cu bunica, cu bunicul, cu fratii lui si cu toti prietenii trecuti in nefiinta. 

Cu gandul la el, să nu uităm că toți lăsăm urme în nisipul arzător al existenței noastre pe pământ…

adio,  tata…