Cred ca in viata oricarui om, la un moment dat, vine un moment in care te intrebi: Oare exista? Sunt lucruri bune sau rele in viata care te fac sa te intrebi: De ce ti se intampla tie? De ce tocmai tie?
Ca o fi legat de varsta, de experienta de viata sau de faptele fiecaruia, ceea ce se intampla adeseori pare coborat dintr-un „scenariu” bine pus la punct de cineva, undeva, deasupra a ceea ce stim, cunoastem si putem atinge sau vedea.
Ne dorim sa intelegem fiindca, spunem tot noi, ca in felul asta vom si accepta mai usor. Odata acceptat, un ” lucru ” s-ar putea transforma intr-un ”obicei”. Spunem ca se ”intampla lucruri” si ajungem sa avem ”obiceiuri”. Nu le tratam ca atare, ca notiuni care inseamna ceva, ci le introducem ca expresii noi intr-un context pe care voi incerca sa-l definesc.
N-am facut niciodata diferente, chiar multi - in special cei apropiati- mi-au reprosat-o, cu toate astea tot niciodata n-am tratat la fel pe nimeni. Si consider ca n-aveam cum . Egalitatea intre oameni nu exista. Nici macar ca principiu. Daca totusi ne confruntam cu notiuni ca ”principiul egalitatii” propun ca sa-l tratam ca pe un tel pe care nici macar sa nu ne propunem sa-l atingem.
De ce ? Poate ca aici gasim „cheia de bolta”! Sau mai mult, asta ar fi un punct bun de pornire. Sa pornim de la ”egalitatea de sanse”. Bun ca principiu Sonor, Social, Actual si Bun de afisat ca panoplie. Cu totii stim ca de fapt lucrurile nu stau asa. Exista ”egalitate de sanse” atunci cand ea este determinata de un interes. Sa luam un simplu si banal exemplu pe care tot istoria ni-l scoate pe firmament.
Cand, cu ce ocazie si de ce a aparut conceptul de emancipare a femeii? Nu ne referim la cine l-a inventat si l-a promovat. Care era rolul femeii in antichitate, evul mediu si timpuriu in inceputul industrializarii? Treburi casnice si procreere. Rol care in mare parte il regasim si astazi.
Numarul persoanelor de sex feminin a fost in permanenta mai mare decat al celor de sex masculin. De ce? in primul rand din cauza cruciadelor, a razboaielor si a faptului ca rolul barbatului era intotdeauna acela „combatant”, indiferent ca el se referea la procurarea hranei sau la conducerea comunitatii .
Cu cat munca, mai bine zis „diviziunea muncii”, a devenit clara si evidenta, un concept de genul „munca este pentru masini”a prins si odata cu James Watt lucruri de acest gen, iata au ajuns posibile. Trecerea de la „troc” la „bani” a fost din nou o etapa importanta in evolutia relatiilor interumane si mai ales la pozitionarea in societate.
A devenit din pacate un criteriu care poate este unul dintre responsabilii „crizei de sistem” prin care trecem in prezent. Dar sa revenim la „emanciparea femeii”. Odata cu industrializarea s-a ajuns la concluzia ca majoritatea angajatilor care lucrau pe masini (vorbim despre industria textila) erau femei. Salarii, sindicate, impozite, fisc, reguli, etc. Iata notiuni noi, notiuni care au un element comun:”banii”. Pentru impozite aveam nevoie de salarii si pentru salarii au fost create sindicate”Lantul trofic” este mult mai complex dar ma rezum doar la cateva notiuni pentru a putea reliefa un lucru care este atat de firesc incat, desi il observam zilnic nu l-am bagat in seama. Fiscul este cel care colecteaza impozite, femeile sunt mai multe decat barbatii, salariatii platesc impozite in concluzie cam cati bani ar aduce promovarea unui concept de tip” emanciparea femeii”, implicarea ei - ca salariat- sau mai bine ca platitor de impozite- in jocul creat de regulile dupa care functioneaza societatea ?
Oricum, mult mai multi decat a costat „ implementarea ” unui astfel de concept. Astea ar fi doar un traseu pe care ajungem la „ egalitatea de sanse”.
Mai exact la ce a determinat sau a generat un principiu care arata exact „interesul” care implementeaza sloganuri si lozinci despre ”egalitate”. Chiar si despre lucrarile lui Marx si Engels, lucruri pe care eu le-as categorisi ca si literatura SF, am putea vorbi in sensul ca am fost determinate de un ” interes” mai mult sau mai putin ortodox. Se spune ca nu e bine sa traiesti in trecut. Dar oare nu trecutul este ceea ce ne defineste?
„Trecutul este prolog” W. Shakespeare Suntem ceea ce facem si ceea ce am facut.
Bune, rele, nu conteaza. Suntem un amalgam, o combinatie ciudata de bine amestecata cu rau. Cine crede ca poate trage linie si de maine poate fi alt om ignorand ceea ce a facut pana atunci se imbata cu apa rece.
Cea mai intunecata puscarie este inima noastra si cel mai infocat temnicer este Eul nostru! Oamenii nu se schimba niciodata. Ei se transforma, se supun ca orice intamplare din Univers, unor ” legi”. Diferenta intre ” transformare” si ”schimbare” este esentiala. Cred ca intelegerea acestei diferente este de asemenea vitala in deslusirea”scenariului” cu pricina; a ”scenariului” in care ” jucam” zilnic. Sa nu ne abatem prea mult de la scopul principal si sa introducem notiunile pe rand incercand sa adoptam sensul si intelesul lor la ”scenariul” nostru. Egalitate nu exista.
Exista in schimb un „ principiu al comparatiei”. Tindem sa comparam. Asta facem tot timpul. Comparam, „ cu voie” sau „ fara de voie”si o facem inca din vremurile biblice ......”Dupa chipul si asemanarea Lui” ....
Cand comparam, inseamna ca avem de-a face cu un proces foarte clar si bine definit in care raportat la un „ etalon” apreciem daca un lucru sau o intamplare este „ mai bun” sau „ mai rau” respectiv „ mai buna” sau „ mai rea”.
Dupa care tragem concluzii, concluzii care se pot concretiza in luarea unor decizii....sau nu.
Banuiesc ca idealul fiecarui om in viata este luarea unor decizii juste la momentul oportun si ca un corolar „ Daca toate aceste lucruri le-am face in timp real - o chestiune pe care eu o consider imposibila, cel putin la acest moment - atunci totul „ar fi altfel”. Probabil un prim efect ar fi absenta notiunii de „ regret”. Ce bine ar fi fost sa nu existe un asemenea termen, sau sa existe dar sa fie folosit la altceva. Poate si asta este o greseala- hai sa-i spunem tipic umana - tendinta de a imagina si de a „ experimenta” pe modele ideale, modele teoretice” lucruri” pe care le aplicam in viata reala si constatam ca nu ”functioneaza”.
Deci ”etalonul” este esential , fara ”etalon” nu avem comparatie. Se practica in fizica teoretica modelele ideale, modele pe care este cotata cam 80 % din fizica actuala. Iata-ne din nou in fata unor modele teoretice. Spatii izotrope, spatii in care avem de-a face cu aceleasi proprietati ale acelorasi particele in acelasi timp. Deci totul este la fel, este perfect si poti generaliza absolut orice fenomen studiat la o particula dintr-un spatiu de genul asta, pentru toate particulele. Deci este suficient un studiu al unei singure particule de genul asta.
Daca lucrurile ar fi stat la fel si in realitate, atunci probabil studiul sau existenta unui singur copac, animal, om, etc. ar fi fost suficiente pentru a intregi derularea ”scenariului” si cand vorbim despre diversitate, specii diferite, fenomene diferite – de ce? Fiindca, toate acestea se rezuma la un singur studiu, pe un singur tip, pentru ca spatiul este izotrop.
Inseamna ca perpetuarea unei specii este chiar faptul ca 2 entitati din acel spatiu nu sunt la fel, nu se comporta la fel, nu au aceleasi proprietati desi paradoxal nu provin din aceeasi specie.
Putem sa spunem ca sunt ”egale”? Nici macar figurativ. Iata doar un banal si aparent, lipsit de un suport stiintific solid, rationament care poate determina o judecata de genul: Daca am fi fost egali, era suficient unul singur si din nou un corolar. Faptul ca nu suntem egali ne determina in primul rand perpetuarea speciei”.
Asta ar fi o prima si deloc nesemnificativa concluzie. Lavoisier spunea la un moment dat, pe vremea cand enuntarea unui principiu de genul ” Teoria conservarii materiei” suna ceva de genul” Era pe vremea cand iepurele ataca omul in gradina cu varza, un lucru pe care cel putin pana in prezent nimeni nu l-a contrazis, ba mai mult sunt stiinte care se bazeaza fundamental pe el. Ce spune acest principiu, „ca nimic nu dispare, nimic nu se creeaza, totul se tranforma ”
Cum aplicam acest principiu la deslusirea „scenariului” pe care incercam sa-l intelegem? Simplu: Oamenii nu se schimba niciodata! Ei se transforma. Cum ? In ce? Cand? si De ce? Astea sunt chestiuni care ne arunca intr-o alta dimensiune a discutiei.
Probabil deslusirea universului nostru interior ar dezvalui existenta unor modele aplicabile la scara planetara sau chiar la scara a ceea ce numim astazi Univers. Putem oare sa facem asta? Sa aplicam legile modelului nostru interior la scara atat de mare. Ce ne va opri? Unde ne-am impotmoli? Nu demult, specialisti de la CERN au anuntat descoperirea unei particule, care ar fi cheia „originii universului”. Practic, odata cu descoperirea acesteia se mai lamuresc niste lucruri care s-au intamplat in primele secunde de la „ nasterea universului”.
Asta este probabil si motivul pentru care a fost numita generic si „Particula lui Dumnezeu”. Iata ca sondand universul nostru ne-am oprit la aceasta particula.
Poate ca si in sensul celalalt, la celalalt capat a ceea ce numim ( Spatiu-Univers) ne vom opri la altceva, la altceva ce (apartine) sau ii asimilam tot lui Dumnezeu. De unde plecam si unde ajungem? Procreem si murim sau mai bine procreeam ca sa murim.
Il invocam zilnic, „cu voie” sau „fara de voie”, este omniprezent. As putea spune ca el este ”scenaristul” si noi interpretam doar niste roluri. Faptul ca noi ne facem planuri si ne gandim la tot soiul de lucruri pe care le facem sau nu, le ducem pana la capat sau le abandonam, nu inseamna ca rolul nostru in acest ”scenariu” este doar unul ”pasiv”. Nu.
Este chiar important ca in constructia ”rolului” sa vii cu propuneri si idei care de noi depind daca se vor materializa sau nu. Dumnezeu nu poate sa-ti dea, daca-i ceri. Sunt sigur ca, prin absurd, daca am fi in postura de a-i adresa o intrebare aceea ar fi : Existi?
Avem aceasta tendinta de a pune intrebari a caror evidenta este mai mult decat clara. De ce? Daca cineva vine, intrebi : Ai venit? De ce suntem tentati sa punem intrebari evidente si sa sarim de fiecare data peste esenta, sau peste lucrurile care conteaza sau care ne intereseaza de fapt. Sa revenim insa la intrebare.
Care ar fi intrebarea care sa ”conteze” si care la momentul cu pricina sa fie edificatoare si relevanta pentru tot restul vietii?
Credinta este o optiune personala.
Este atat de individuala si intima incat conexiunea, creata cu Dumnezeu prin unicul canal de comunicare posibil, nu poate exista fara o profunzime aparte, stare cu ajutorul careia reusim sa realizam aceasta legatura.
Se spune ca in viata un singur lucru conteaza. Pe masura ce inaintam in varsta iti dai seama cat de important este. Unii ajung sa plece dintre noi fara sa isi dea seama care este acel lucru. Eu stiu ca un singur lucru conteaza.
Care? Nu stiu! Stiu doar atat ” ca un singur lucru conteaza !”
Inca nu l-am descoperit sau nu m-a descoperit el .
Ca o fi legat de varsta, de experienta de viata sau de faptele fiecaruia, ceea ce se intampla adeseori pare coborat dintr-un „scenariu” bine pus la punct de cineva, undeva, deasupra a ceea ce stim, cunoastem si putem atinge sau vedea.
Ne dorim sa intelegem fiindca, spunem tot noi, ca in felul asta vom si accepta mai usor. Odata acceptat, un ” lucru ” s-ar putea transforma intr-un ”obicei”. Spunem ca se ”intampla lucruri” si ajungem sa avem ”obiceiuri”. Nu le tratam ca atare, ca notiuni care inseamna ceva, ci le introducem ca expresii noi intr-un context pe care voi incerca sa-l definesc.
N-am facut niciodata diferente, chiar multi - in special cei apropiati- mi-au reprosat-o, cu toate astea tot niciodata n-am tratat la fel pe nimeni. Si consider ca n-aveam cum . Egalitatea intre oameni nu exista. Nici macar ca principiu. Daca totusi ne confruntam cu notiuni ca ”principiul egalitatii” propun ca sa-l tratam ca pe un tel pe care nici macar sa nu ne propunem sa-l atingem.
De ce ? Poate ca aici gasim „cheia de bolta”! Sau mai mult, asta ar fi un punct bun de pornire. Sa pornim de la ”egalitatea de sanse”. Bun ca principiu Sonor, Social, Actual si Bun de afisat ca panoplie. Cu totii stim ca de fapt lucrurile nu stau asa. Exista ”egalitate de sanse” atunci cand ea este determinata de un interes. Sa luam un simplu si banal exemplu pe care tot istoria ni-l scoate pe firmament.
Cand, cu ce ocazie si de ce a aparut conceptul de emancipare a femeii? Nu ne referim la cine l-a inventat si l-a promovat. Care era rolul femeii in antichitate, evul mediu si timpuriu in inceputul industrializarii? Treburi casnice si procreere. Rol care in mare parte il regasim si astazi.
Numarul persoanelor de sex feminin a fost in permanenta mai mare decat al celor de sex masculin. De ce? in primul rand din cauza cruciadelor, a razboaielor si a faptului ca rolul barbatului era intotdeauna acela „combatant”, indiferent ca el se referea la procurarea hranei sau la conducerea comunitatii .
Cu cat munca, mai bine zis „diviziunea muncii”, a devenit clara si evidenta, un concept de genul „munca este pentru masini”a prins si odata cu James Watt lucruri de acest gen, iata au ajuns posibile. Trecerea de la „troc” la „bani” a fost din nou o etapa importanta in evolutia relatiilor interumane si mai ales la pozitionarea in societate.
A devenit din pacate un criteriu care poate este unul dintre responsabilii „crizei de sistem” prin care trecem in prezent. Dar sa revenim la „emanciparea femeii”. Odata cu industrializarea s-a ajuns la concluzia ca majoritatea angajatilor care lucrau pe masini (vorbim despre industria textila) erau femei. Salarii, sindicate, impozite, fisc, reguli, etc. Iata notiuni noi, notiuni care au un element comun:”banii”. Pentru impozite aveam nevoie de salarii si pentru salarii au fost create sindicate”Lantul trofic” este mult mai complex dar ma rezum doar la cateva notiuni pentru a putea reliefa un lucru care este atat de firesc incat, desi il observam zilnic nu l-am bagat in seama. Fiscul este cel care colecteaza impozite, femeile sunt mai multe decat barbatii, salariatii platesc impozite in concluzie cam cati bani ar aduce promovarea unui concept de tip” emanciparea femeii”, implicarea ei - ca salariat- sau mai bine ca platitor de impozite- in jocul creat de regulile dupa care functioneaza societatea ?
Oricum, mult mai multi decat a costat „ implementarea ” unui astfel de concept. Astea ar fi doar un traseu pe care ajungem la „ egalitatea de sanse”.
Mai exact la ce a determinat sau a generat un principiu care arata exact „interesul” care implementeaza sloganuri si lozinci despre ”egalitate”. Chiar si despre lucrarile lui Marx si Engels, lucruri pe care eu le-as categorisi ca si literatura SF, am putea vorbi in sensul ca am fost determinate de un ” interes” mai mult sau mai putin ortodox. Se spune ca nu e bine sa traiesti in trecut. Dar oare nu trecutul este ceea ce ne defineste?
„Trecutul este prolog” W. Shakespeare Suntem ceea ce facem si ceea ce am facut.
Bune, rele, nu conteaza. Suntem un amalgam, o combinatie ciudata de bine amestecata cu rau. Cine crede ca poate trage linie si de maine poate fi alt om ignorand ceea ce a facut pana atunci se imbata cu apa rece.
Cea mai intunecata puscarie este inima noastra si cel mai infocat temnicer este Eul nostru! Oamenii nu se schimba niciodata. Ei se transforma, se supun ca orice intamplare din Univers, unor ” legi”. Diferenta intre ” transformare” si ”schimbare” este esentiala. Cred ca intelegerea acestei diferente este de asemenea vitala in deslusirea”scenariului” cu pricina; a ”scenariului” in care ” jucam” zilnic. Sa nu ne abatem prea mult de la scopul principal si sa introducem notiunile pe rand incercand sa adoptam sensul si intelesul lor la ”scenariul” nostru. Egalitate nu exista.
Exista in schimb un „ principiu al comparatiei”. Tindem sa comparam. Asta facem tot timpul. Comparam, „ cu voie” sau „ fara de voie”si o facem inca din vremurile biblice ......”Dupa chipul si asemanarea Lui” ....
Cand comparam, inseamna ca avem de-a face cu un proces foarte clar si bine definit in care raportat la un „ etalon” apreciem daca un lucru sau o intamplare este „ mai bun” sau „ mai rau” respectiv „ mai buna” sau „ mai rea”.
Dupa care tragem concluzii, concluzii care se pot concretiza in luarea unor decizii....sau nu.
Banuiesc ca idealul fiecarui om in viata este luarea unor decizii juste la momentul oportun si ca un corolar „ Daca toate aceste lucruri le-am face in timp real - o chestiune pe care eu o consider imposibila, cel putin la acest moment - atunci totul „ar fi altfel”. Probabil un prim efect ar fi absenta notiunii de „ regret”. Ce bine ar fi fost sa nu existe un asemenea termen, sau sa existe dar sa fie folosit la altceva. Poate si asta este o greseala- hai sa-i spunem tipic umana - tendinta de a imagina si de a „ experimenta” pe modele ideale, modele teoretice” lucruri” pe care le aplicam in viata reala si constatam ca nu ”functioneaza”.
Deci ”etalonul” este esential , fara ”etalon” nu avem comparatie. Se practica in fizica teoretica modelele ideale, modele pe care este cotata cam 80 % din fizica actuala. Iata-ne din nou in fata unor modele teoretice. Spatii izotrope, spatii in care avem de-a face cu aceleasi proprietati ale acelorasi particele in acelasi timp. Deci totul este la fel, este perfect si poti generaliza absolut orice fenomen studiat la o particula dintr-un spatiu de genul asta, pentru toate particulele. Deci este suficient un studiu al unei singure particule de genul asta.
Daca lucrurile ar fi stat la fel si in realitate, atunci probabil studiul sau existenta unui singur copac, animal, om, etc. ar fi fost suficiente pentru a intregi derularea ”scenariului” si cand vorbim despre diversitate, specii diferite, fenomene diferite – de ce? Fiindca, toate acestea se rezuma la un singur studiu, pe un singur tip, pentru ca spatiul este izotrop.
Inseamna ca perpetuarea unei specii este chiar faptul ca 2 entitati din acel spatiu nu sunt la fel, nu se comporta la fel, nu au aceleasi proprietati desi paradoxal nu provin din aceeasi specie.
Putem sa spunem ca sunt ”egale”? Nici macar figurativ. Iata doar un banal si aparent, lipsit de un suport stiintific solid, rationament care poate determina o judecata de genul: Daca am fi fost egali, era suficient unul singur si din nou un corolar. Faptul ca nu suntem egali ne determina in primul rand perpetuarea speciei”.
Asta ar fi o prima si deloc nesemnificativa concluzie. Lavoisier spunea la un moment dat, pe vremea cand enuntarea unui principiu de genul ” Teoria conservarii materiei” suna ceva de genul” Era pe vremea cand iepurele ataca omul in gradina cu varza, un lucru pe care cel putin pana in prezent nimeni nu l-a contrazis, ba mai mult sunt stiinte care se bazeaza fundamental pe el. Ce spune acest principiu, „ca nimic nu dispare, nimic nu se creeaza, totul se tranforma ”
Cum aplicam acest principiu la deslusirea „scenariului” pe care incercam sa-l intelegem? Simplu: Oamenii nu se schimba niciodata! Ei se transforma. Cum ? In ce? Cand? si De ce? Astea sunt chestiuni care ne arunca intr-o alta dimensiune a discutiei.
Probabil deslusirea universului nostru interior ar dezvalui existenta unor modele aplicabile la scara planetara sau chiar la scara a ceea ce numim astazi Univers. Putem oare sa facem asta? Sa aplicam legile modelului nostru interior la scara atat de mare. Ce ne va opri? Unde ne-am impotmoli? Nu demult, specialisti de la CERN au anuntat descoperirea unei particule, care ar fi cheia „originii universului”. Practic, odata cu descoperirea acesteia se mai lamuresc niste lucruri care s-au intamplat in primele secunde de la „ nasterea universului”.
Asta este probabil si motivul pentru care a fost numita generic si „Particula lui Dumnezeu”. Iata ca sondand universul nostru ne-am oprit la aceasta particula.
Poate ca si in sensul celalalt, la celalalt capat a ceea ce numim ( Spatiu-Univers) ne vom opri la altceva, la altceva ce (apartine) sau ii asimilam tot lui Dumnezeu. De unde plecam si unde ajungem? Procreem si murim sau mai bine procreeam ca sa murim.
Il invocam zilnic, „cu voie” sau „fara de voie”, este omniprezent. As putea spune ca el este ”scenaristul” si noi interpretam doar niste roluri. Faptul ca noi ne facem planuri si ne gandim la tot soiul de lucruri pe care le facem sau nu, le ducem pana la capat sau le abandonam, nu inseamna ca rolul nostru in acest ”scenariu” este doar unul ”pasiv”. Nu.
Este chiar important ca in constructia ”rolului” sa vii cu propuneri si idei care de noi depind daca se vor materializa sau nu. Dumnezeu nu poate sa-ti dea, daca-i ceri. Sunt sigur ca, prin absurd, daca am fi in postura de a-i adresa o intrebare aceea ar fi : Existi?
Avem aceasta tendinta de a pune intrebari a caror evidenta este mai mult decat clara. De ce? Daca cineva vine, intrebi : Ai venit? De ce suntem tentati sa punem intrebari evidente si sa sarim de fiecare data peste esenta, sau peste lucrurile care conteaza sau care ne intereseaza de fapt. Sa revenim insa la intrebare.
Care ar fi intrebarea care sa ”conteze” si care la momentul cu pricina sa fie edificatoare si relevanta pentru tot restul vietii?
Credinta este o optiune personala.
Este atat de individuala si intima incat conexiunea, creata cu Dumnezeu prin unicul canal de comunicare posibil, nu poate exista fara o profunzime aparte, stare cu ajutorul careia reusim sa realizam aceasta legatura.
Se spune ca in viata un singur lucru conteaza. Pe masura ce inaintam in varsta iti dai seama cat de important este. Unii ajung sa plece dintre noi fara sa isi dea seama care este acel lucru. Eu stiu ca un singur lucru conteaza.
Care? Nu stiu! Stiu doar atat ” ca un singur lucru conteaza !”
Inca nu l-am descoperit sau nu m-a descoperit el .
www.en-joy.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu