Conversație întreruptă
Luni, ora 13:07. Cerul era acoperit de nori grei, iar strada era scăldată într-o lumină gri, monotonă. Într-o cameră mică, înghesuită între alte mii de camere identice, cineva scria un mesaj.
- Hei!
Nu era un strigăt de ajutor, nici măcar o chemare. Mai degrabă o încercare timidă de a sparge un gheațar uriaș, dar fără a folosi nici măcar o scobitoare. Apoi, tăcere. O tăcere ciudată, de parcă lumea întreagă aștepta un răspuns care întârzie să vină.
Chrys
Da
O confirmare banală, fără vlagă, dar suficientă pentru a continua.
- Deci, să revenim. În afară de ce mi-ai zis, ar mai trebui să știu și altceva despre tine?
Întrebarea plutea în aer, grea și ușor forțată, dar într-o lume de monologuri tăcute, chiar și așa ceva avea valoare. Chrystyana părea că respiră prin cuvinte simple.
Chrys
Ok !!
Nu cred
- Atâta faci?
Părea o acuzație, dar nu era. Mai degrabă o întrebare retorică, menită să descopere adâncimile unei bălți. Însă bălțile nu au adâncimi, doar iluzii.
Chrys
Da
De ce ai fi vrut mai mult?
Aici s-a produs o mică fisură în realitate. Cuvintele erau simple, dar în ele stătea o prăpastie.
- Poți, mai mult?
O întrebare lansată ca o piatră într-un puț fără fund. Oare va fi vreodată găsit răspunsul, sau va continua să cadă, înveșnicindu-se în golul nesfârșit?
Chrys
Adică?
De parcă ecoul unei idei răsună între pereții minții, fără să găsească ieșirea.
- Mă întrebai dacă vreau mai mult.
Chrys
Cum ar fi?
O invitație la ceva nedefinit, la o aventură în necunoscut. Dar ce se ascunde în spatele întrebării? O lume întreagă sau doar un gol deghizat?
- Poate să ne auzim?
Întrebarea plutea, aproape șoptită, dar cu o gravitate care părea să strângă aerul din cameră.
Chrys
Nu.
Ce crezi că poți să-mi spui audio și nu poți în scris?
Era un punct. O piatră de hotar. De ce să folosim altceva când literele sunt deja aici, când ele pot purta atât de mult și, totuși, atât de puțin?
- E altă emoție! Nu?
Un strigăt aproape disperat, ca un fluture care vrea să scape de sub borcan, doar pentru a descoperi că nu există niciun cer deasupra.
Chrys
Eu nu am emoții decât când primesc mesaj de genul: „în contul dumneavoastră a intrat suma de...”
Și aici s-a închis cercul. Oricât de mult ar fi încercat, conversația revenea la aceeași realitate rece, pragmatică. Emoțiile nu erau decât cifre, iar cuvintele nu erau decât un mijloc de a le obține.
- Am înțeles. În cazul ăsta, nu avem nicio șansă. Nu?
Un final abrupt, dar poate nu un final. Doar o concluzie provizorie într-un dialog nesfârșit.
Ora 14:33. Timpul s-a strecurat între litere, pierzându-se într-un alt univers.
Chrys
Depinde de tine
Și astfel, povestea a rămas suspendată în aer, ca o frază neterminată, ca un cântec care nu mai ajunge la refren. Depinde de tine. Dar ce mai depinde de tine când cuvintele au fost deja rostite, iar timpul a trecut?
Claudiu Oteleanu
