Conversație întreruptă - proza scurta

 

Conversație întreruptă

    Luni, ora 13:07. Cerul era acoperit de nori grei, iar strada era scăldată într-o lumină gri, monotonă. Într-o cameră mică, înghesuită între alte mii de camere identice, cineva scria un mesaj.

- Hei!

        Nu era un strigăt de ajutor, nici măcar o chemare. Mai degrabă o încercare timidă de a sparge un gheațar uriaș, dar fără a folosi nici măcar o scobitoare. Apoi, tăcere. O tăcere ciudată, de parcă lumea întreagă aștepta un răspuns care întârzie să vină.

Chrys
 Da

    O confirmare banală, fără vlagă, dar suficientă pentru a continua.
- Deci, să revenim. În afară de ce mi-ai zis, ar mai trebui să știu și altceva despre tine?

    Întrebarea plutea în aer, grea și ușor forțată, dar într-o lume de monologuri tăcute, chiar și așa ceva avea valoare. Chrystyana părea că respiră prin cuvinte simple.

Chrys
 Ok !!
Nu cred

- Atâta faci?

    Părea o acuzație, dar nu era. Mai degrabă o întrebare retorică, menită să descopere adâncimile unei bălți. Însă bălțile nu au adâncimi, doar iluzii.

Chrys
 Da
 De ce ai fi vrut mai mult?

    Aici s-a produs o mică fisură în realitate. Cuvintele erau simple, dar în ele stătea o prăpastie.
- Poți, mai mult?

    O întrebare lansată ca o piatră într-un puț fără fund. Oare va fi vreodată găsit răspunsul, sau va continua să cadă, înveșnicindu-se în golul nesfârșit?

Chrys
Adică?

    De parcă ecoul unei idei răsună între pereții minții, fără să găsească ieșirea.
- Mă întrebai dacă vreau mai mult.

Chrys
Cum ar fi?

    O invitație la ceva nedefinit, la o aventură în necunoscut. Dar ce se ascunde în spatele întrebării? O lume întreagă sau doar un gol deghizat?

- Poate să ne auzim?

    Întrebarea plutea, aproape șoptită, dar cu o gravitate care părea să strângă aerul din cameră.

Chrys
Nu.

Ce crezi că poți să-mi spui audio și nu poți în scris?

    Era un punct. O piatră de hotar. De ce să folosim altceva când literele sunt deja aici, când ele pot purta atât de mult și, totuși, atât de puțin?

- E altă emoție! Nu?

    Un strigăt aproape disperat, ca un fluture care vrea să scape de sub borcan, doar pentru a descoperi că nu există niciun cer deasupra.

Chrys
Eu nu am emoții decât când primesc mesaj de genul: „în contul dumneavoastră a intrat suma de...”

    Și aici s-a închis cercul. Oricât de mult ar fi încercat, conversația revenea la aceeași realitate rece, pragmatică. Emoțiile nu erau decât cifre, iar cuvintele nu erau decât un mijloc de a le obține.

- Am înțeles. În cazul ăsta, nu avem nicio șansă. Nu?

    Un final abrupt, dar poate nu un final. Doar o concluzie provizorie într-un dialog nesfârșit.

    Ora 14:33. Timpul s-a strecurat între litere, pierzându-se într-un alt univers.

Chrys
Depinde de tine

    Și astfel, povestea a rămas suspendată în aer, ca o frază neterminată, ca un cântec care nu mai ajunge la refren. Depinde de tine. Dar ce mai depinde de tine când cuvintele au fost deja rostite, iar timpul a trecut?

Claudiu Oteleanu

Promo Joc de Cuvinte. Claudiu Oteleanu o are invitata pe Elvira Pasargiu...

Promo JOC DE CUVINTE, cu Claudiu Oteleanu. Invitat: Elvira Pasargiu, aut...

Joc de Cuvinte, podcast realizat de Claudiu Oteleanu. Elvira Pasargiu, ...

Haosul Creativ, o Paradigmă a Inovației!

 

Haosul Creativ

O Paradigmă a Inovației

    În vastitatea cosmosului interior, ordinea și dezordinea dansează într-o simbioză paradoxală. 

    Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Minnesota ne aduce o lumină nouă asupra acestui dans, sugerând că mediile saturate cu lucruri pot stimula creativitatea. 

    Într-un experiment inovator, participanții au fost provocați să găsească noi modalități de a folosi o minge de ping-pong. Unii dintre ei au fost izolați într-o cameră ordonată, în timp ce alții au petrecut timp într-o cameră dezordonată. Rezultatul a fost surprinzător: ambele grupuri au avut același număr de idei, dar cele mai originale au venit din haosul camerei dezordonate.

    Asemenea frunzelor purtate de vânt, aceste idei au plutit liber, nesupuse unor constrângeri rigide. Totul pare să indice că un pic de confuzie în jurul nostru ne amintește că lumea nu este atât de bine structurată și precisă. 

    Încălcarea regulilor și gândirea diferită nu sunt atât de rele, ci dimpotrivă, ele pot deschide porți către noi orizonturi. 

    Creierul nostru, liber de închistarea ordinii, este capabil să facă noi asociații și să dezvolte idei neconvenționale, asemenea unui sculptor care modelează forme dintr-un bloc de marmură brută.

Nietzsche, în viziunea sa profundă, a exprimat acest concept sublim: "Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a da născare unei stele dansatoare." Această afirmație rezumă esența haosului creativ. Din dezordine se naște frumusețea neașteptată, din confuzie se naște claritatea inovatoare.

    Pe de altă parte, ordinea are și ea un rol esențial în modelarea comportamentului uman. 

    Într-un alt experiment, participanții au fost invitați să completeze un chestionar în camere ordonate și dezordonate. La final, li s-a cerut să contribuie la un proiect de caritate și să aleagă între un măr și un desert. 

    Cei din camerele ordonate au donat mai mulți bani și au ales mărul, confirmând relația dintre ordine, comportament altruist și aderarea la valori etice.

Ce Este Dezordinea Creativă?

    Dar să ne întoarcem la Haosul Creativ. 

    Dacă vi se face vreodată observație pentru câteva dosare sau hârtii împrăștiate pe birou, le puteți răspunde: nu este un birou dezordonat, este creativ. 

    Un exemplu elocvent este biroul lui Albert Einstein, mereu plin de cărți, documente și hârtii. Einstein, un titan al gândirii, ne sugerează că un birou aglomerat poate fi un semn al unei minți aglomerate. Dacă un birou gol este un semn de?

    Dezordinea indică doar că există priorități diferite. Einstein, Twain și mulți alți genii creatoare au lucrat în medii de dezordine aparentă, dar pline de stimuli intelectuali. Aceste personalități apreciază spontaneitatea și sunt capabile să înțeleagă întreaga imagine, fără a se îngrijora de detalii. 

    Ei preferă să-și investească timpul în explorări intelectuale decât în organizarea meticuloasă a spațiului lor de lucru.

Haosul Organizator al Creativității

    Ordonarea Haosului (și dezordonarea ordinii) este o sarcină ce aparține creativității. A fi dezordonat s-ar putea asemăna cu capacitatea de a accepta complexitatea și de a o descifra, dar doar cei cu talent ies din ea stabilind noi conexiuni și creând noi forme.             Haosul este doar o ordine care așteaptă să fie descifrată, cum spunea Saramago.

    Un lucru este sigur: excesul de ordine și un mediu monoton ucid creativitatea. 

    Prea multe birouri, unde oamenii își petrec multe ore din viață, par a fi concepute pentru a elimina orice scânteie creativă. 

    Construirea unor spații care să ajute creativitatea, în care oamenii se pot simți "autorizați" să îndrăznească să se abată de la reguli, să încerce soluții inovatoare și neașteptate, este esențială.

    Acest articol nu pretinde a fi un imn dedicat dezordinii, ci o recunoaștere a faptului că ordinea și haosul, deși aparent opuse, coabitează în mod armonios în spațiul creativității umane. 

    Cheia este să găsim acel echilibru subtil, acea ordine haotică sau haos organizat, care să ne permită să ne dezvoltăm întregul potențial.

 

 

Am pierdut totul. Proza scurta.

 

Motto

    I have lost everything,  all is drifting in the wind just  as I said, I we have lost everything.

    Is there not one thing in your life, that was worth losing everything for?

 

    Am pierdut totul, totul plutește în vânt așa cum am spus, am pierdut totul.

    Nu există un lucru în viața ta pentru care a meritat să pierzi totul?

Am Pierdut Totul

Totul a plutit în vânt. Așa cum am spus, am pierdut totul!

 Pierderea e un cuvânt atât de greu și, în același timp, atât de ușor, asemenea unui fum care se împrăștie în zare.

Totul, totul... Ce poate însemna acest "totul" pentru un om?

În momentele de răgaz, în acele clipe când timpul parcă stă pe loc, mă întreb dacă a fost vreodată un lucru în viața mea pentru care a meritat să pierd totul.

Asta este întrebarea care mă macină, ca o apă adâncă și rece ce sapă adânc în inima unei stânci.

Viața e un labirint de alegeri și consecințe. Pierderile, deși dureroase, au o esență duală, asemenea unui cuțit cu două tăișuri. Fiecare pierdere ne dezvăluie, ne sculptează, ne șlefuiește ca pe o statuie din marmură brută.

Pierderea nu este doar absența a ceva, ci și prezența a ceea ce rămâne după ce golul se instalează.

Poate că pierderea unei persoane dragi, a unui vis sau a unei speranțe, ne duce mai aproape de adevărata noastră esență.

Într-un fel, pierzând totul, ne regăsim pe noi înșine.

Poate că tocmai în această goliciune absolută, în această lipsă completă, găsim răspunsul la întrebarea noastră: ce a meritat să pierdem totul?

Să ne imaginăm un om care a iubit cu toată ființa sa, care a dăruit tot ce avea pentru acea iubire.

Într-o zi, când iubirea sa s-a risipit, s-a simțit pierdut, ca un navigator fără stele călăuzitoare. Dar în acel haos, în acea dezordine, a descoperit ceva esențial.

A descoperit că, deși iubirea l-a părăsit, experiența acelei iubiri, intensitatea și puritatea ei, nu i-au fost luate. A rămas cu amintirile, cu transformarea interioară pe care doar o iubire profundă o poate aduce.

Deci, poate că există lucruri în viața noastră pentru care merită să pierdem totul.

Poate că nu le putem vedea clar în momentul pierderii, dar ele există, tăcute și ascunse, așteptând să fie descoperite.

Fiecare pierdere ne oferă ocazia de a ne reconstrui, de a ne redefine și de a învăța ce este cu adevărat important.

Totul plutește în vânt, dar vântul nu este întotdeauna un distrugător. Este, uneori, un sculptor, un artist care modelează peisajul vieții noastre. Pierzând totul, putem câștiga înțelepciunea, cunoașterea de sine și aprecierea pentru ceea ce a rămas.

Poate că aceasta este lecția pe care o pierdere absolută ne-o oferă: să învățăm să vedem dincolo de absență, să simțim dincolo de durere și să găsim valoarea în fragmentele rămase ale existenței noastre.

 

De ce Managementul Haosului?

 

    Într-o lume în continuă mișcare, unde fiecare clipă pare să se destrame și să se recompună într-o altă formă, ne regăsim, adesea, în mijlocul haosului. 

    Haosul nu este doar o stare, ci o forță primară, una care, paradoxal, conține în sine germenii ordinii. Însă, pentru a gestiona acest haos, pentru a-l transforma dintr-o amenințare într-o oportunitate, avem nevoie de ceva mai mult decât simpla dorință de control. 

Avem nevoie de înțelegere și acceptare.

    Managementul Haosului începe cu recunoașterea faptului că nu putem controla totul. Există forțe mai mari decât noi, circumstanțe pe care nu le putem prevedea sau influența. 

    Aceasta nu înseamnă că suntem neputincioși, ci că puterea noastră rezidă în capacitatea de a naviga printre valurile imprevizibile ale existenței.

    Haosul, în esență, este o parte intrinsecă a vieții. 

    Fiecare eveniment neașteptat, fiecare schimbare bruscă ne provoacă să ne adaptăm, să găsim sens acolo unde aparent nu există. Managementul haosului nu înseamnă să-l eliminăm, ci să-l integrăm în cotidianul nostru, să învățăm să dansăm cu el, în loc să ne împotrivim.

    Există o frumusețe aparte în Haos. Este similar cu un tablou abstract, unde fiecare strop de culoare pare aruncat la întâmplare, dar care, privit de la distanță, dezvăluie o armonie neașteptată. 

Așa este și viața noastră. Din Haosul zilnic, se nasc oportunități, se formează relații și se creează experiențe care ne modelează ființa.

    Să ne gândim la Haosul naturii. O pădure sălbatică, cu toate elementele ei aparent dezordonate, urmează un echilibru subtil. Fiecare plantă, fiecare animal, fiecare microorganism joacă un rol într-un ecosistem complex. 

    Tot așa și în viețile noastre, Haosul ascunde o ordine profundă, pe care, uneori, o descoperim doar în momentele de liniște și reflecție.

    În gestionarea Haosului, trebuie să adoptăm o atitudine de flexibilitate și deschidere. Nu putem controla toate variabilele, dar putem controla răspunsurile noastre. Putem să ne cultivăm răbdarea, să dezvoltăm empatia și să învățăm să vedem oportunitățile în mijlocul crizei.

    Managementul Haosului este, în final, un exercițiu de echilibru. Este despre a găsi liniștea în mijlocul furtunii, despre a vedea claritatea în mijlocul confuziei. Este despre a trăi cu conștientizarea că haosul nu este doar un adversar, ci și un aliat, o sursă de creativitate și de creștere.

    Să ne amintim că, la fel ca în artă, frumusețea vieții rezidă nu doar în ordine, ci și în dezordine. 

    În imperfecțiunea și imprevizibilitatea ei, viața își dezvăluie adevărata esență. 

    Iar în gestionarea Haosului, descoperim nu doar capacitatea noastră de adaptare, ci și puterea noastră de a crea sens și frumusețe din aparentul neant.