Intotdeauna, cu ocazia zilei Micii Uniri, imi imaginam diverse intamplari.
De pilda, Ocaua lui Cuza. O povestioara, plina de talc ( …pe vremea aia), dar care – parerea mea – nu a avut vreun impact social ,niciodata.
Va imaginati ca daca nu ar fi fost inventata Ocaua Mica, nu mai era nici ospataria banoasa si nici Uniunea Europeana asa unita si probabil Protectia Consumatorului, analiza operele de arta.
Diplomatic vorbind, totusi, 24 ianuarie, ma duce cu mintea la o scena de pe holurile palatului de la Savarsin. Kogalniceanu si Cuza, plimbandu-se, umar la umar ( …in sens figurativ, deoarece diferenta de inaltime intre cei doi era de cel putin 25 de centimetri), la un moment dat se oprira, in dreptul unei ferestre, care dadea in curtea palatului si cu o privire dura si nemiloasa( …aproape de cea a lui Chuck Norris!) Kogalniceanu, i se adreseaza aproape isteric, lui Cuza :
- Bai…nu e bine!
