De pe www.en-joy.ro
Pana la urma problema zilelor noastre nu este : Daca noi credem sau nu
in existenta lui Dumnezeu ci care este semnificatia unei astfel de prezente in
vietile noastre?
Stiinta, ne ofera tot soiul de certitudini si teorii care sa ne confirme
un lucru pe care l-am simtit dintotdeauna. Faptul ca nu suntem singuri in
Univers!
Inca din 1961, radioastronomul Francisc Drake a lansat in spatiul public
o ecuatie care ne indica numarul posibil de civilizatii inteligente existente
in Univers. Ecuatia lui F. Drake. Aplicata in cazul Caii Lactee, rezultatul
format dintr-un numar maxim si un numar minim, practic minima ne intereseaza -
ne plaseaza in jurul cifrei de 50.
Din trecut, TORA vine cu o confirmare a acestor calcule. Intr-o limba
veche de 3800 de ani, scripturile sfinte ale evreilor, ne spun ca daca am exista numai noi, ar fi fost o risipa
de spatiu.
Fiecare generatie il reinventeaza pe Dumnezeu intr-o imagine care indica
o acceptare si o apreciere a lumii noastre pluraliste. Inamicul, nu este
religia. Adevaratii inamici sunt: furia, ostilitatea, intoleranta,
separatismul, idealismul extrem si teama izvorata din prejudecata.
Cum suna o fraza de genul: Noi
putem schimba viitorul nostru, prin alegerile pe care le facem in fiecare
moment din prezent. La o prima lectura, pare literatura S.F. Daca v-as spune ca
este o concluzie la care s-a ajuns in urma folosirii fizicii cuantice pe o
serie de interpretari vechi si foarte vechi ale unor scrieri in ebraica , nu
m-ati crede.
Ajungem din nou la bugete si la cat de credibile sunt scenariile S.F. in
fata opiniei publice?
Cum ar suna un comunicat al unei administratii prezidentiale de pe
aceasta planeta care ar incepe cu fraze de genul: Stimati concetateni, aseara
in timp ce comunicam cu extraterestrul sosit de pe planeta......m-am gandit la
o solutie pentru iesirea din criza economica.
-L-ar crede cineva?Ar putea fi
credibil un asemenea mesaj, chiar daca sa presupunem ca ar fi adevarat? Nu!
Nu, fiindca noi nu suntem pregatiti sa acceptam asa ceva.
Cati dintre locuitorii planetei au sesizat in mesajul Papei Ioan Paul,
raspunsul la intrebarea pusa de un jurnalist cu privire la contactul cu alte
civilizatii.
Suntem gata sa-i crestinam, indiferent de unde vin si cum arata!
Americanii au abreviat-o cu SETI( Search for Extraterrestrial
Intelligence), au transformat-o intr-un proiect al NASA, i-au alocat un buget
si de atunci ceea ce a scapat in media este foarte putin, raportat la unde s-a
ajuns. De ce?
Este oare, prea mult, pentru un om obisnuit, avand o educatie rezonabila
sa inteleaga ca exista fenomene si lucruri naturale care se intampla cu un
scop.
Sau ca exista lucruri neumane care ne pot influenta viitorul, deci
implicit prezentul?
Este asa de greu de acceptat asa ceva?
Oare Dumnezeu nu ne pregateste pentru asta?
Cunoasterea umana se dubleaza la fiecare 10 ani, intre 1987-1997 au fost
stranse mai multe cunoastinte stiintifice decat in toata istoria umanitatii.
Teoria cuantica a mai schimbat o data fizica. Inca de la aparitia ei in scena,
acum un secol, ea a rasturnat felul in care gandeam despre particulele
subatomice si despre interactiunea dintre acestea. Acum, ni se pregateste o
noua revolutie cuantica, una care sa ne dea tehnologii cu potentialuri,
anterior inimaginabile. Pe cat de ciudate sunt ele, predictiile teoriei
cuantice au fost demonstrate prin nenumarate experimente. Mai putin clar este
felul in care se produc aceste fenomene. O posibila explicatie ar fi ca
Universul nostru este doar unul dintre multe altele, toate fiind alaturate ca
paginile unei carti. Astfel, cand spunem ca o particula poate exista in mai
multe stari simultan, descriem de fapt diferitele sale versiuni din alte
Universuri, decoerenta, apare atunci
cand universurile paralele au fost dezlipite in asa fel, incat interferenta
cuantica dintre ele dispare. Manualele de fizica mai vechi ne spun ca o
particula cuantica exista ca unda, doar pana cand cineva o masoara, moment in
care unda, dispare si ramane un obiect clasic. Acest proces fizicienii l-au
numit decoerenta.
Este mult mai usor de adoptat notiunea unui Dumnezeu binevoitor, dar
este mult mai dificil de experimentat calitati asociate cu misticismul.
Experientele care il transforma pe Dumnezeu intr-o senzatie, practic
indescriptibila par sa se intample spontan. Aproape oricine se simte mai pasnic
si mai relaxat in timp ce experimenteaza niveluri mai adanci ale constiintei,
dar numai cativa vor raporta stari modificate si intense de constiinta care
transforma rapid credintele lor spirituale.
Timpul si intinderea practicii influenteaza clar abilitatea de a
experimenta stari mistice, dar dupa cum afirmam marea majoritate a
invatatorilor orientali - nu exista promisiunea iluminarii. Cred ca
practicantii din toate traditiile religioase au reusit sa atinga
stari misticice, dar cu totii par sa fie de acord asupra unui punct: D-zeu nu
poate fi inteles pe deplin de minte. Experienta este pur si simplu prea uriasa,
prea grozava si prea profunda pentru a putea fi descrisa in imagini sau in
cuvinte. Dumnezeu devine totalitatea vietii si o forta care este absolut si
ireductibil reala. Dar este un Dumnezeu, care nu incape in doctrinele
credintelor religioase traditionale. Einstein il numea un sentiment religios
cosmic si il considera a fi cel mai puternic si mai nobil motiv pentru cercetarea
stiintifica.
Este Dumnezeul mistic
inspaimantator?
Intr-un anumit sens, da,
deoarece mintea noastra vrea sa identifice limpede si sa eticheteze tot ceea ce
percepe. Mintea pur si simplu nu accepta misterele, iar oamenii care sunt
foarte sensibili s-ar putea sa prefere sa imbratiseze o varianta mai
traditionala despre Dumnezeu.
Daca descrierile evolutiei
neurologice de pana acum a credintei religioase este corecta, ar putea fi
posibil sa prezicem viitorul lui Dumnezeu?
Istoric vorbind, notiunea
de Dumnezeu a fost reinventata de mai bine de 1000 de ori, evoluand de la o
imagine autoritara catre un simbol al unitatii si iubirii.
Va veni oare un Dumnezeu
mistic sa domine spiritualitatea secolului XXI? Poate, dar istoria ne spune ca
o astfel de schimbare va fi dificil de realizat din punct de vedere psihologic.
Cred ca mai degraba vom asista la o acceptare lenta a pluralismului, in care
credinciosii confesiunilor diferite se vor lupta sa incorporeze
spiritualitatile disparute care ne populeaza lumea.
Dumnezeul viitorului, va
trebui sa indeplineasca multe roluri si sa transceada multe interpretari ale
textelor religioase istorice.
Daca Dumnezeu este cu
adevarat infinit, atunci el trebuie sa aibe manifestari infinite. Fiecare
dintre noi poate vedea doar o versiune limitata a ceea ce poate fi Dumnezeu sau
Universul. Este ca in vechea poveste a oamenilor orbi carora li s-a cerut sa
descrie un elefant. Cel care atinge trompa va spune ca este lung, flexibil si
umed. Cel care va atinge piciorul spune ca este scurt, robust si aspru. Iar cel
care va pune mana pe colt ii va contrazice pe cei doi, spunand ca este subtire,
fin si dur. Cu totii au dreptate, dar nu vor putea sa inteleaga ce este un
elefant pana cand nu vor putea pune toate partile laolalta. Poate, intr-un chip
similar, daca punem laolalta toate descrierile naturii, realitatii si
spiritualitatii umane si universale, vom obtine o mai completa intelegere a
ceea ce este Dumnezeu.
Atata vreme cat exista
intrebari fara raspuns, referitoare la noi, univers, semnificatia vietii, vom
inventa constant noi cadre spirituale pentru a aduce sensul intr-o lume
complexa de neinteles. Cu cat ma afund mai adanc in universul meu interior, cu
atat imi dau seama cat este de misterios. Daca ar trebui sa aleg dintre doua
lucruri pe care le-am invatat ca
profesor, doctor, inginer, ca sot si tata, as spune in primul rand ca viata e
sacra.
Suntem intr-adevar
determinati sa traim pentru ca fiecare celula din corpul nostru se lupta sa
supravietuiasca si fiecare neuron din creierul nostru se straduieste sa devina
mai puternic.
Al doilea lucru pe care
l-am invatat este acela ca in spatele pornirii noastre spre supravietuire este
o alta forta si cel mai bun cuvant pentru a o descrie este credinta.
Credinta, nu numai in
Dumnezeu, sau in stiinta, sau in iubire, ci credinta in noi insine si in
ceilalti. Credinta in spiritul uman, este aceea ce ne face sa supravietuim si
sa ne depasim limitele. Ea face ca viata sa merite sa fie traita si ii da
semnificatie. Fara speranta si optimism sinonime cu ceea ce numesc eu
credinta mintea poate aluneca cu
usurinta in depresie sau disperare.
Credinta este inradacinata
in neuronii si genele noastre si este unul dintre cele mai importante principii
de onorat in viata. Unii oameni isi pun credinta in Dumnezeu, in vreme ce altii
o pun in stiinta, relatii sau munca. Dar, indiferent in ce credem, trebuie
totusi sa ne conformam cu o intrebare mai profunda.
Care este scopul si visul
nostru, ultim? Ce ne dorim cu adevarat in viata
nu numai pentru noi, ci si pentru lume?
Si cum vom incepe sa facem
ca visul sa devina realitate?
A avea speranta si credinta
este esential, dar este nevoie de ceva mai mult : abilitatea si disciplina de a
ne organiza creierul, in moduri in care sa ne motiveze viata.
Adesea, am fost intrebat
daca cred in Dumnezeu. Un raspuns simplu ca
da sau nu, nu poate face dreptate unei credinte personale atat de
profunde, asa ca obisnuiesc sa raspund cu o discutie destul de lunga despre
natura complexa a lui Dumnezeu, a stiintei si a religiei.
Raspund, intreband acea
persoana care este definitia lui Dumnezeu. Nu este usor si aproape fiecare
definitie este unica. In functie de ceea ce raspunde individul , s-ar putea sa
fiu de acord cu unele aspecte ale definitiei, sau sa resping altele. In
momentul in care cineva incearca sa dea deja definitia lui Dumnezeu, stiu
imediat ca nu poate fi adevarat.
Nu se poate limita ceea ce
este infinit si deci stiinta - asa minunata cum e ea nu poate spera sa rezolve prin sine aceasta
problema incurcata a existentei lui Dumnezeu.
Stiinta nu il poate gasi pe
Dumnezeu, pentru ca nici macar nu stiu ce cautam. Si chiar daca il gasim,
stiintific pe Dumnezeu, s-ar putea sa nici nu ne dam seama. Stiinta ne poate
ajuta sa expunem unele dintre felurile in care gandim si simtim despre
Dumnezeu, iar aceasta ne poate ajuta sa ne largim credintele personale. De
aceea, cred ca este necesar, sa ajutam stiinta prin studierea conceptelor de
Dumnezeu, la nivel personal, subiectiv si teologic. Combinand scopurile si
perspectivele stiintei si religiei, cred ca avem sanse de a raspunde la
problema Dumnezeu.
Stiinta si religia,
intampina prea multe limite si dificultati. Aceasta este adevarata natura a
menirii de a fi a ne provoca sa ne
impingem mintile si creierele dincolo de limita. Atunci si numai atunci vom
putea incepe sa schimbam lumea. Nu am ales niciodata calea usoara. Am muncit
din greu ca sa explorez lumea si mi-am impartasit incertitudinile cu ceilalti.
Am ingaduit curiozitatii si
compasiunii sa se joace cu toate posibilitatile si cred ca asa am sansa sa-mi
imbogatesc viata si cu putin noroc, lumea. Si cu orice pret am sa-l contemplez
pe Dumnezeu, pentru ca pana la urma ma voi descoperi pe mine insami.
Pentru mine, asa reusesc
Dumnezeu si stiinta, cand se unesc in creier, sa transforme viata.
