„Succesul este suma unor eforturi mici, repetate zi de zi.” — Robert Collier

Și-a fost odată ca niciodată...

că de n-ar fi fost nu v-aș povesti. 

       Au fost odată niște copii,  care au venit emoționați, chiar speriați și gălăgioși, ca niște pui de vrăbiuță, la Scoala Gimnaziala nr. 19 din Brasov, unde au incercat sa combine lumea copilăriei, cu cea  a învățăturii. 

     Din prima zi de școală, copiilor li s-a spus " ursuleti'  de către doamna lor învățătoare, deoarece s-a vrut a fi în primul rând un tărâm de poveste, dar și un colectiv unit ca personajele din "satul ursuletilor"( nu ma intrebati unde este, ca nu stiu!). 

     Și-au trecut zilele și ursuletii noștri au crescut ca feții din poveste, fiecare cunoscând mai bine  sau mai putin bine,  regulile clasei și îndeplinind cerințele zi de zi. 

    Cuminți și ascultători (...sau nu!) au învățat cum să se comporte la ore și în pauze, acasă și pe stradă, cum să-și păstreze lucrurile curate și în ordine ( .....ohoooooo!), să se îmbrace și dezbrace singuri ( sic), cum să-și facă prieteni, să coloreze, să deseneze, să scrie și să citească, să socotească și câte altele nu au învățat...Un an de joc și carte a trecut exact ca-n povești, foarte foarte repede, nerealizând parcă scurgerea timpului. 

     A fost dificil (trebuie să recunosc) până ne-am obișnuit unii cu alții și cu ceea ce-nseamnă școala - acum vorbeam despre noi, parintii. 

     Încă de la-nceput doamna,  a fost mereu preocupat ca sala de clasă să fie una atractivă, primitoare, apropiată dorințelor vârstei copiilor, nelipsind imaginile colorate, lucrările lor expuse de fiecare dată, jocurile și jucăriile atât de îndrăgite, dar și dotările de care aveam nevoie pentru a desfășura în condiții cât mai bune procesul instructiv-educativ. 

     Zilnic, a încercat să le aduca ceva nou, interesant, cât mai multe surprize și recompense ca să vină cu plăcere la școală. 

Nu i-a iesit! ...pacat.

     Spre sfarsitul anului scolar a aparut „super doamna" (vorba unor  ursuleti ) care s-a bucurat de colaborarea cu părinții, de sprijinul lor, aceștia înțelegând importanța constructivă a primilor ani în dezvoltarea lor ca oameni si ce sa vezi, intr-o luna de zile a iesit o serbare de toata frumusetea.

    Sper că este vizibilă evoluția tuturor copiilor (în plan cognitiv, comportamental și relațional) de la venirea lor la școală. 

Eu zic, ca sunt cu toții pregătiți pentru clasa întâi. 

De ei depinde cum vor începe noul an școlar. 

       In clasa pregătitoare, s-a  pregătit terenul pentru a construi ceva de durată în următorii patru ani. 

Trebuie să recunosc că s-a muncit mult chiar dacă jocul a fost cel predominant. 

Ce-mi doresc acum e să avem cu toții parte de multă sănătate, ca să putem duce la bun sfârșit tot ce avem de făcut și în anul școlar viitor.

Vă felicit pe dumneavoastră, dragi părinți, dar și pe voi, dragi ursuleti  și vă spun sincer că aștept cu nerăbdare să ne revedem pe 10 septembrie ca să ne-mbarcăm impreuna  pe vaporul clasei întâi. 

Ce capitan vom avea?.......vom vedea!

Vacanță plăcută!