Scrijelind cu unghia pe suflet
Un gand mi-a
strabatut sufletul. Am incercat sa il trimit inapoi in mintea-mi aiurita insa
nu am reusit. Am zis sa il scriu, sa il scuip printre nervii calculatorului si
poate asa se va stinge. Ca imi arde sufletul, rani-l-ar noaptea, cand imi spune
"Dumnezeu moare in seara asta".
O clipa am simtit ca e Paste. A tremurat tacerea din mine. Acum e deja amintire. Imi vine sa ma fac
mica, mult mai mica… Si deja imi e dor de aceea emotie. Era atata inocenta in
firescul ei firav…
Credinta nu are
rima, nu are nici macar vers alb. E doar un cuvant. Pentru cine e mai mult?
Cine da mai mult pe ea? Cine o da mai mult? Cine …? Ma doare stomacul…
Ar fi mai usor sa
plang. Poate daca as sta in ploaie, simtindu-le pe obraz, picaturile mi-ar da
senzatia de plans…Dar ce sa plang? O pierdere? Un castig? Sau doar teama de a
nu avea? de a nu stii? de a nu crede? de a nu zbiera? Sa ma plang cui? Daca nu
Lui, altfel nu are rost…iar acum e prea tarziu…deja e mort.
Mi-e dor de
Dumnezeu.
Vinul nu a fost
niciodata mai sec. Si mai rosu.
Oare cati isi vor indolia inima langa biserica maine…?
Cu multumiri Ancutei Pepelea, autoarea articolului.
"Cei slabi nu vor putea niciodata sa ierte.
Iertarea este calitatea celor puternici."
Mohandas Gandhi
