"Corneliu Vadim Tudor si Romania Mare
o mostenire pentru viitor"
participa Lidia Vadim Tudor,
Sambata, 14 septembrie 2024
Brasov
Tiberiu Foris - Prof. univ. dr. habil. Universitatea Transilvania Brasov
Mircea Brenciu - Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
Dan Tanasa - deputat AUR
Conversație întreruptă
Luni, ora 13:07. Cerul era acoperit de nori grei, iar strada era scăldată într-o lumină gri, monotonă. Într-o cameră mică, înghesuită între alte mii de camere identice, cineva scria un mesaj.
- Hei!
Nu era un strigăt de ajutor, nici măcar o chemare. Mai degrabă o încercare timidă de a sparge un gheațar uriaș, dar fără a folosi nici măcar o scobitoare. Apoi, tăcere. O tăcere ciudată, de parcă lumea întreagă aștepta un răspuns care întârzie să vină.
Chrys
Da
O confirmare banală, fără vlagă, dar suficientă pentru a continua.
- Deci, să revenim. În afară de ce mi-ai zis, ar mai trebui să știu și altceva despre tine?
Întrebarea plutea în aer, grea și ușor forțată, dar într-o lume de monologuri tăcute, chiar și așa ceva avea valoare. Chrystyana părea că respiră prin cuvinte simple.
Chrys
Ok !!
Nu cred
- Atâta faci?
Părea o acuzație, dar nu era. Mai degrabă o întrebare retorică, menită să descopere adâncimile unei bălți. Însă bălțile nu au adâncimi, doar iluzii.
Chrys
Da
De ce ai fi vrut mai mult?
Aici s-a produs o mică fisură în realitate. Cuvintele erau simple, dar în ele stătea o prăpastie.
- Poți, mai mult?
O întrebare lansată ca o piatră într-un puț fără fund. Oare va fi vreodată găsit răspunsul, sau va continua să cadă, înveșnicindu-se în golul nesfârșit?
Chrys
Adică?
De parcă ecoul unei idei răsună între pereții minții, fără să găsească ieșirea.
- Mă întrebai dacă vreau mai mult.
Chrys
Cum ar fi?
O invitație la ceva nedefinit, la o aventură în necunoscut. Dar ce se ascunde în spatele întrebării? O lume întreagă sau doar un gol deghizat?
- Poate să ne auzim?
Întrebarea plutea, aproape șoptită, dar cu o gravitate care părea să strângă aerul din cameră.
Chrys
Nu.
Ce crezi că poți să-mi spui audio și nu poți în scris?
Era un punct. O piatră de hotar. De ce să folosim altceva când literele sunt deja aici, când ele pot purta atât de mult și, totuși, atât de puțin?
- E altă emoție! Nu?
Un strigăt aproape disperat, ca un fluture care vrea să scape de sub borcan, doar pentru a descoperi că nu există niciun cer deasupra.
Chrys
Eu nu am emoții decât când primesc mesaj de genul: „în contul dumneavoastră a intrat suma de...”
Și aici s-a închis cercul. Oricât de mult ar fi încercat, conversația revenea la aceeași realitate rece, pragmatică. Emoțiile nu erau decât cifre, iar cuvintele nu erau decât un mijloc de a le obține.
- Am înțeles. În cazul ăsta, nu avem nicio șansă. Nu?
Un final abrupt, dar poate nu un final. Doar o concluzie provizorie într-un dialog nesfârșit.
Ora 14:33. Timpul s-a strecurat între litere, pierzându-se într-un alt univers.
Chrys
Depinde de tine
Și astfel, povestea a rămas suspendată în aer, ca o frază neterminată, ca un cântec care nu mai ajunge la refren. Depinde de tine. Dar ce mai depinde de tine când cuvintele au fost deja rostite, iar timpul a trecut?
Claudiu Oteleanu
Haosul Creativ
O Paradigmă a Inovației
În vastitatea cosmosului interior, ordinea și dezordinea dansează într-o simbioză paradoxală.
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Minnesota ne aduce o lumină nouă asupra acestui dans, sugerând că mediile saturate cu lucruri pot stimula creativitatea.
Într-un experiment inovator, participanții au fost provocați să
găsească noi modalități de a folosi o minge de ping-pong. Unii dintre ei au
fost izolați într-o cameră ordonată, în timp ce alții au petrecut timp într-o
cameră dezordonată. Rezultatul a fost surprinzător: ambele grupuri au avut
același număr de idei, dar cele mai originale au venit din haosul camerei
dezordonate.
Asemenea frunzelor purtate de vânt, aceste idei au plutit liber, nesupuse unor constrângeri rigide. Totul pare să indice că un pic de confuzie în jurul nostru ne amintește că lumea nu este atât de bine structurată și precisă.
Încălcarea regulilor și gândirea diferită nu sunt atât de rele, ci dimpotrivă, ele pot deschide porți către noi orizonturi.
Creierul nostru, liber de închistarea ordinii, este capabil să facă noi
asociații și să dezvolte idei neconvenționale, asemenea unui sculptor care
modelează forme dintr-un bloc de marmură brută.
Nietzsche, în viziunea sa profundă,
a exprimat acest concept sublim: "Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a
da născare unei stele dansatoare." Această afirmație rezumă esența
haosului creativ. Din dezordine se naște frumusețea neașteptată, din confuzie
se naște claritatea inovatoare.
Pe de altă parte, ordinea are și ea un rol esențial în modelarea comportamentului uman.
Într-un alt experiment, participanții au fost invitați să completeze un chestionar în camere ordonate și dezordonate. La final, li s-a cerut să contribuie la un proiect de caritate și să aleagă între un măr și un desert.
Cei din camerele ordonate au donat mai
mulți bani și au ales mărul, confirmând relația dintre ordine, comportament
altruist și aderarea la valori etice.
Ce
Este Dezordinea Creativă?
Dar să ne întoarcem la Haosul Creativ.
Dacă vi se face vreodată observație pentru câteva dosare sau hârtii împrăștiate pe birou, le puteți răspunde: nu este un birou dezordonat, este creativ.
Un exemplu elocvent este biroul lui Albert Einstein, mereu plin de
cărți, documente și hârtii. Einstein, un titan al gândirii, ne sugerează că un
birou aglomerat poate fi un semn al unei minți aglomerate. Dacă un birou gol
este un semn de?
Dezordinea indică doar că există priorități diferite. Einstein, Twain și mulți alți genii creatoare au lucrat în medii de dezordine aparentă, dar pline de stimuli intelectuali. Aceste personalități apreciază spontaneitatea și sunt capabile să înțeleagă întreaga imagine, fără a se îngrijora de detalii.
Ei preferă să-și investească timpul în
explorări intelectuale decât în organizarea meticuloasă a spațiului lor de
lucru.
Haosul
Organizator al Creativității
Ordonarea Haosului (și dezordonarea
ordinii) este o sarcină ce aparține creativității. A fi dezordonat s-ar putea
asemăna cu capacitatea de a accepta complexitatea și de a o descifra, dar doar
cei cu talent ies din ea stabilind noi conexiuni și creând noi forme. Haosul
este doar o ordine care așteaptă să fie descifrată, cum spunea Saramago.
Un lucru este sigur: excesul de ordine și un mediu monoton ucid creativitatea.
Prea multe birouri, unde oamenii își petrec multe ore din viață, par a fi concepute pentru a elimina orice scânteie creativă.
Construirea unor spații care să ajute creativitatea, în care
oamenii se pot simți "autorizați" să îndrăznească să se abată de la
reguli, să încerce soluții inovatoare și neașteptate, este esențială.
Acest articol nu pretinde a fi un imn dedicat dezordinii, ci o recunoaștere a faptului că ordinea și haosul, deși aparent opuse, coabitează în mod armonios în spațiul creativității umane.
Cheia
este să găsim acel echilibru subtil, acea ordine haotică sau haos organizat,
care să ne permită să ne dezvoltăm întregul potențial.
Motto
I have lost
everything, all is drifting in the wind
just as I said, I we have lost
everything.
Is there not one thing in your life, that was worth
losing everything for?
Am pierdut totul, totul plutește în vânt așa cum am
spus, am pierdut totul.
Nu există un lucru în viața ta pentru care a meritat
să pierzi totul?
Am Pierdut Totul
Totul a
plutit în vânt. Așa cum am spus, am pierdut totul!
Pierderea e un cuvânt atât de greu și, în
același timp, atât de ușor, asemenea unui fum care se împrăștie în zare.
Totul,
totul... Ce poate însemna acest "totul" pentru un om?
În
momentele de răgaz, în acele clipe când timpul parcă stă pe loc, mă întreb dacă
a fost vreodată un lucru în viața mea pentru care a meritat să pierd totul.
Asta este
întrebarea care mă macină, ca o apă adâncă și rece ce sapă adânc în inima unei
stânci.
Viața e un
labirint de alegeri și consecințe. Pierderile, deși dureroase, au o esență
duală, asemenea unui cuțit cu două tăișuri. Fiecare pierdere ne dezvăluie, ne
sculptează, ne șlefuiește ca pe o statuie din marmură brută.
Pierderea
nu este doar absența a ceva, ci și prezența a ceea ce rămâne după ce golul se
instalează.
Poate că
pierderea unei persoane dragi, a unui vis sau a unei speranțe, ne duce mai
aproape de adevărata noastră esență.
Într-un
fel, pierzând totul, ne regăsim pe noi înșine.
Poate că
tocmai în această goliciune absolută, în această lipsă completă, găsim
răspunsul la întrebarea noastră: ce a meritat să pierdem totul?
Să ne
imaginăm un om care a iubit cu toată ființa sa, care a dăruit tot ce avea
pentru acea iubire.
Într-o zi,
când iubirea sa s-a risipit, s-a simțit pierdut, ca un navigator fără stele
călăuzitoare. Dar în acel haos, în acea dezordine, a descoperit ceva esențial.
A
descoperit că, deși iubirea l-a părăsit, experiența acelei iubiri, intensitatea
și puritatea ei, nu i-au fost luate. A rămas cu amintirile, cu transformarea
interioară pe care doar o iubire profundă o poate aduce.
Deci,
poate că există lucruri în viața noastră pentru care merită să pierdem totul.
Poate că
nu le putem vedea clar în momentul pierderii, dar ele există, tăcute și
ascunse, așteptând să fie descoperite.
Fiecare
pierdere ne oferă ocazia de a ne reconstrui, de a ne redefine și de a învăța ce
este cu adevărat important.
Totul
plutește în vânt, dar vântul nu este întotdeauna un distrugător. Este, uneori,
un sculptor, un artist care modelează peisajul vieții noastre. Pierzând totul,
putem câștiga înțelepciunea, cunoașterea de sine și aprecierea pentru ceea ce a
rămas.
Poate că
aceasta este lecția pe care o pierdere absolută ne-o oferă: să învățăm să vedem
dincolo de absență, să simțim dincolo de durere și să găsim valoarea în
fragmentele rămase ale existenței noastre.
